Viorel Oarză, interlopul găsit împuşcat în cap, a murit. Familia şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe
Viorel Oarză, un cunoscut interlop din Iași, fost boxer profesionist, a murit, după ce a fost găsit împuşcat în cap zilele trecute, într-o pădure din Iaşi. Bărbatul se afla în stare critică, iar familia şi-a dat acordul pentru ca acesta să fie deconectat de la aparatele care îl ţineau în viaţă şi să-i fie prelevate organele.
Bărbatul de 51 de ani, prezentat în trecut drept lider al grupării "Brigada", ar fi fost însoțit de un prieten în momentul incidentului. De altfel, amicul său a fost şi cel care a cerut ajutor la 112. Când au ajuns salvatorii, victima era în comă profundă, iar medicii l-au ţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor.
În această dimineață, Viorel Oarză a fost deconectat de la aparate, iar familia şi-a dat acordul pentru prelevarea organelor. Medicii urmează să efectueze analizele premergătoare pentru a lua o decizie cu privire la donarea organelor.
În vârstă de 51 de ani, Viorel Oarză a fost în anii '90, iar în 2009 a fost boxer, mergea cu mașina. La un moment dat a tras pe dreapta și i-a spus prietenului din mașină că se duce până în pădure. După puțin timp, acesta a auzit o împușcătură, a mers să vadă ce se întâmplă și l-a găsit pe prietenul său cu o rană produsă prin împușcare în zona capului.
Viorel Oarză, fost boxer de performanță din Iași, a ajuns în atenția presei din România și Italia după ce a fost prezentat drept liderul grupării "Brigada", o organizație formată din români și activă în zona Torino. Presa italiană relata că gruparea era implicată în activități precum trafic de droguri, exploatarea prostituției, extorcări și alte infracțiuni. În 2013, polițiștii italieni au destructurat organizația și au emis 17 mandate de arestare
În 2014, 15 membri ai grupării au fost condamnați de Tribunalul din Torino la pedepse cuprinse între 5 și 15 ani de închisoare, pentru activități de tip mafiot.
După revenirea la Iași, Oarză a continuat să apară în presa locală în legătură cu mai multe dosare și incidente. El a fost condamnat definitiv în 2024 după un scandal izbucnit la un meci de box din 2019, în care fusese implicat fiul său. În luna iunie 2026, Viorel Oarză a fost din nou reținut de polițiști după un incident în trafic cu un om de afaceri pe fondul unei datorii neachitate.
