Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Vreau să văd cum îţi sângerează plămânii". Licean din Bucureşti, acuzat că îşi terorizează colegii. Mărturiile fetelor ameninţate cu bătaia şi violul

Un elev al Liceului ”Alexandru Vlahuţă” din Bucureşti este acuzat de comportament agresiv faţă de colegi după ce i-a jignit şi ameninţat, iar Colegiul Municipal al Elevilor susţine că nu a fost luată nicio măsură concretă şi cere autorităţilor rezolvarea acestei situaţii.

de Redactia Observator

la 02.02.2022 , 14:35

Consiliul Municipal al Elevilor (CME) din Bucureşti a transmis, printr-un comunicat de presă, că problema violenţei în şcoli este tot mai mediatizată în ultima perioadă. “Unde mai este siguranţa din şcolile bucureştene?! Problematica bullying-ului şi a violenţei în mediul şcolar a devenit tot mai mediatizată în ultimul timp. Atât autorităţile, cât şi societatea civilă, încearcă să facă şcoala un spaţiu sigur şi confortabil pentru toţi elevii. Cu toate că eforturile sunt tot mai prezente, constatăm cu stupoare, în continuare, existenţa unor cazuri grave de bullying la care sunt supuşi elevii”, se arată în comunicat. 

Te-ar putea interesa și: Anunțul momentului despre Chefii de la Antena 1. Ce se întâmplă cu emisiunea lor de aventură culinară

Elev de liceu din Bucureşti, acuzat că şi-a agresat colegii

Vezi și

Consiliul Municipal al Elevilor a prezentat o situaţie de la Liceul ”Alexandru Vlahuţă”.  “Ieri, 1 februarie 2022, am primit o sesizare anonimă din partea mai multor elevi din cadrul Liceului Teoretic Alexandru Vlahuţă cu privire la comportamentul agresiv, de tip bullying, al unui elev din unitatea de învăţământ anterior menţionată. Ne-au atras atenţia numeroasele declaraţii şocante referitoare la comportamentul agresiv, atât verbal, cât şi fizic, al elevului în cauză, îndreptat asupra colegilor săi, dar şi asupra cadrelor didactice”, a mai precizat sursa citată, potrivit news.ro.

Pe acelaşi subiect

Mărturia unei eleve, ameninţată de adolescent. "Nu mă simt în siguranţă"

CME prezintă şi mărturia unei eleve care a fost ameninţată de băiatul respectiv„Am ajuns să nu mă simt în siguranţă când merg la liceu şi când sunt în preajma lui (n.r. - elevul în cauză). De multe ori am observat ieşirile lui violenţe, dar din păcate am şi ajuns să trăiesc o astfel de situaţie. Eram cu el în autobuz şi se tot apropia de mine in mod agresiv, iar eu am încercat cât am putut de tare sa îl ignor, fără să dau naştere unui conflict. Am sfârşit ameninţată cu bătaia, acesta spunându-mi, citez: «vreau să văd cum îţi sângerează plămânii şi o să te urmăresc până acasă să te tai». Au mai urmat nişte ameninţări precum: «stai în banca ta, că te bat». Am rămas traumatizată în urma acestor întâmplări şi sper din tot sufletul să se rezolve ceva”, a povestit adolescenta.

Consiliul Elevilor: Conducerea liceului nu ar fi luat nicio măsură

Consiliul Municipal al Elevilor afirmă că deşi conducerea unităţii de învăţământ cunoaşte aceste lucruri nu a luat nicio măsură.  “Din păcate, nimic nu s-a rezolvat, elevii trăiesc şi acum, zi de zi, cu frica încă unui astfel de incident care să li se întâmple şi lor, pentru prima dată sau chiar din nou. Cu toate că atât elevii, cât şi părinţi alături de profesori, au sesizat direcţiunii această serie de incidente, care pentru victime par să nu se mai sfârşească, totuşi, nicio măsură concretă nu a fost luată. Mai mult, ne-a fost comunicat faptul că unele dintre victime au mers chiar şi mai departe, recurgând la plângeri penale, în speranţa faptului că astfel vor primi ajutor”, a mai transmis CME

Elevă muşcată de mână de acelaşi tânăr licean

O altă elevă a povestit că băiatul respectiv a încercat să pună mâna pe ea doar pentru că avea un tricou mai scurt. Pe o alta a muşcat-o de mână. „M-a muşcat de mână, m-a jignit. Când eram în baia liceului, acum ceva vreme, exact când voiam să-mi închei blugii, el a deschis uşa din baia fetelor. Mă urmărea pe hol şi mă împingea, am fost ameninţată cu bătaia”, a povestit eleva.  

Altă elevă a fost ameninţată că va fi violată şi omorâtă: „Elevul respectiv m-a hărţuit în mod repetat, mi-a adus injurii şi m-a ameninţat că mă violează şi că vrea să mă omoare. Aceste fapte au fost făcute atat în perimetrul şcolii, cât şi în afara acestuia. Nu mă simt în siguranţă în prezenţa lui.” 

CME consideră că în momentul în care un elev nu se mai simte în siguranţă să intre pe poarta unei instituţii care ar trebui să-l protejeze şi să-i asigure un mediu propice pentru învăţare, dar şi dezvoltare emoţională, este de înţeles că mare parte dintre părinţi au recurs la măsuri pentru a-şi proteja copiii de acest elev, alegând să nu-i mai trimită la liceu sau făcând eforturi de a-i însoţi în permanenţă. 

„Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti găseşte alarmant acest caz, dar şi indiferenţa cu care a fost tratat de persoanele responsabile cu privire la asigurarea unui mediu optim de învăţare. Solicităm ferm autorităţilor competente să intervină prompt pentru soluţionarea reală a acestei situaţii. Suntem alături de victimele acestui elev şi le vom susţine în continuare să-şi facă vocea auzită în ciuda terorii la care sunt expuşi zilnic în cadrul liceului. În continuare, Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti va face tot ce-i stă în putinţă să aducă astfel de cazuri la lumină şi să contribuie la diminuarea apariţiei lor în cadrul şcolilor bucureştene”, a transmis Biroul executiv al Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » "Vreau să văd cum îţi sângerează plămânii". Licean din Bucureşti, acuzat că îşi terorizează colegii. Mărturiile fetelor ameninţate cu bătaia şi violul