Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Vreau să-i mulțumesc lui Florin, pentru că a salvat viața fiicei mele". O mamă din Constanța, mesaj emoționant pentru eroul fiicei sale de 17 ani

Deși aflat în timpul liber, un jandarm a lăsat totul deoparte și a devenit erou pentru trei tineri. Florin se îndrepta spre casă, după muncă, când a ajuns la locul unui accident.

de Monica Palade

la 07.12.2022 , 20:41

Nu a stat pe gânduri și a intervenit. Patru tineri, trei băieți și o fată, rămăseseră prizonieri între fiarele autoturismului din care ieșea fum. A deconectat bornele bateriei și a început să-i scoată rând pe rând.

A devenit erou într-o secundă

Fata de 17 ani era însă inconștientă. Era plină se sânge și nu reacționa. Florin a intervenit din nou și i-a acordat primul ajutor. A devenit într-o clipă eroul adolescentei. Mama fetei a ținut să îi mulțumească, trimițând o scrisoare emoționantă la Jandarmeria Constanța. A vrut să își arate recunoștința celui care a pus binele tinerilor mai presus de orice.

Articolul continuă după reclamă

Povestea lui Florin a fost relatată pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române. "Doresc ca prin această simplă hârtie să aduc mulțumiri colegului dumneavoastră, Florin Cotîrlă, cel care a salvat viața fiicei mele."

Pe acelaşi subiect

Florin se îndrepta spre casă. Tocmai ieșise din serviciu. Era aproape ora 20.00. Pe partea stângă a drumului a văzut la un moment dat o mașină grav avariată din care ieșea fum. A oprit imediat și a mers să vadă despre ce este vorba. Dinspre mașină se auzeau strigăte de ajutor. Patru tineri - 3 băieți și o fată - erau prinși între fiarele mașinii. A deconectat bornele bateriei de la mașină, pentru că era un pericol iminent ca aceasta să ia foc.

Florin a verificat apoi starea victimelor, timp în care a sunat și la 112 și a solicitat un echipaj medical. Cei trei băieți erau conștienți, dar se aflau în stare de șoc. A reușit să îi scoată pe rând din autoturism. Fata, însă, o tânără de 17 ani, nu dădea semne de cooperare. Avea puls, însă era inconștientă. Fața si mâinile îi erau acoperite de sânge și nu putea reacționa la niciun impuls. Și-a dat seama că era vorba despre o situație gravă.

Cursurile de prim-ajutor pe care le-a urmat, dar și sfaturile fratelui său, care este medic, l-au ajutat pe Florin să ia deciziile corecte în ce privește intervenția în cazul fetei. La îndrumarea asistentei de pe echipajul medical, Florin a reușit să îi pună fetei gulerul și să o scoată, astfel, din mașină, conducându-o spre ambulanță.

La scurt timp de la această întâmplare, la sediul Jandarmeriei Constanța, unitatea unde Florin își desfășoară serviciul, s-a primit o scrisoare de mulțumire pentru modul în care colegul nostru a intervenit, salvând viața celor 4 tineri. Scrisoare era un gest de recunoștință din partea mamei fetei căreia Florin i-a acordat nu doar primul ajutor, ci o șansă la viață.

Florin Cotîrlă lucrează în Jandarmerie de doar 3 luni. Este subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și are gradul de sergent major".

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Vreau să-i mulțumesc lui Florin, pentru că a salvat viața fiicei mele". O mamă din Constanța, mesaj emoționant pentru eroul fiicei sale de 17 ani