Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vremea de Revelion. Meteorologii anunță în ce orașe vor fi 18 grade în prima zi din noul an

Sărbătorile cu frig şi zăpadă par să devină amintire, mai ales în jumătatea de sud a ţării. Bucureştenii au avut parte de cel mai călduros Crăciun din istorie şi temperaturile de primăvară continuă până de Revelion. Vremea ne va răsfăţa cu până la 18 grade şi în prima zi din 2023, în aproape toată ţara.

de Redactia Observator

la 28.12.2022 , 20:28

La Craiova, la ora prânzului, erau 10 grade la soare. Oamenii au ieşit la plimbare prin centrul vechi. Cu ochelari de soare şi îmbrăcaţi ca într-o zi veritabilă de primăvară, mulţi şi-au amintit cu nostalgie de sărbătorile cu zăpadă până la genunchi.

”Ne bucurăm şi de vremea asta, dar altfel ar fi fost sărbătorile cu zăpadă”, spune un craiovean.

Îmi e dor şi de zăpadă, dar mă bucur şi de soare. consider că e o toamnă prelungită”, a mai spus altcineva.

Vezi și

Când afară sunt aproape 10 grade, nici că-ţi vine să rămâi între patru pereţi, Nu-i de mirare că centrul vechi este plin de oameni, iar un ceai savurat pe o terasă este o alegere excelentă pe un soare atât de blând”, a transmis reporterul Observator, Cristina Oprea.

Pe acelaşi subiect

Aproape la fel de cald a fost şi în Moldova

Deja ne-am obişnuit cu schimbările astea de atmosferă”, spune un trecător.

”Foarte cald pentru vremea aceasta. dar e frumos şi aşa până la urmă”, a mai spus altcineva.

Am ieşit cu copiii la plimbare pentru că este foarte frumos. ne-am fi dorit zăpadă, dar din păcate”, a continuat o altă persoană.

Deşi termometrul nu a sărit de 4 grade Celsius, şi la Bistriţa-Năsăud parcurile au fost pline. Unii au alergat, alţii au luat-o uşurel la pas şi au făcut câteva poze.

Îmi doream zăpadă, dar ne bucurăm de vremea asta de primăvară”, a spus cineva.

A fost o vreme superbă şi la malul mării, cu 7 grade la amiază. Pe faleza din faţa cazinoului n-aveai loc să arunci un ac.

Vremea neaşteptat de caldă se va menţine şi în zilele următoare. În noaptea dintre ani temperaturile vor fi pozitive, cerul senin şi ne vom putea bucura de artificii în voie. Prima zi din 2023 aduce 18 grade în termometre în zonele de deal din est şi sud est -Rădăuţi, Bacău ori Buzău. Cel mai frig va fi în depresiuni, însă şi aici aici temperaturile sunt anormal de mari. 8-9 grade la Miercurea Ciuc sau Băile Tuşnad.

Alin Şerban, meteorolog: Toată lumea se aşteaptă la zăpadă, însă vremea este caracteristică primăverii. Noi o caracterizăm ca fiind o perioadă deosebit de caldă. Cu 8-10 grade mai mult decât ar trebui să avem la momentul acesta. Cel puţin în ultimii trei ani, Revelionul l-am petrecut cu temperaturi de primăvară, cu soare puternic şi nici urmă de zăpadă în majoritatea oraşelor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Vremea de Revelion. Meteorologii anunță în ce orașe vor fi 18 grade în prima zi din noul an