Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea se răceşte astăzi. Prognoza meteo pentru Revelion

Vremea va fi rece astăzi, cu ploi în mai multe regiuni ale ţării. Duminică va aduce o uşoară încălzire, cu temperaturi de până la 10 grade.

de Redactia Observator

la 30.12.2017 , 07:41

Vremea va fi rece astăzi, cu ploi în mai multe regiuni ale ţării. Duminică însă, ultima zi din an, va aduce o uşoară încălzire, cu temperaturi de până la 10 grade în sudul ţării pe timpul zilei şi ploi de scurtă durată în centrul şi nordul ţării, în timp ce, în noaptea dintre ani, minimele vor coborî sub 0 grade doar în zonele montane.

În Bucureşti, în prima zi din 2018, vor fi în jur de 13 grade, mult mai cald decât ar fi normal pentru această perioadă, spun meteorologii.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, sâmbătă, vremea va fi rece, cu cer mai mult noros în toată ţara şi ploi de scurtă durată în sudul, estul şi nord-estul ţării, în timp ce, la munte, vor predomina ninsorile. Temperaturile pe timpul zilei vor fi cuprinse între 4 şi 8 grade, mai mari în sud-est, iar minimele vor fi în jur de -3 grade.

Articolul continuă după reclamă

Duminică, în ultima zi din an, vremea se va încălzi uşor, temperaturile vor creşte, ajungând chiar şi la 10 grade Celsius în sudul ţării, însă cerul va rămâne mai mult noros în partea de nord a ţării, unde vor fi şi ploi scurte, iar la munte va ninge.

Pe acelaşi subiect

În noaptea trecerii dintre ani, temperaturile vor scădea sub 0 grade doar în zonele montane, în timp ce în restul ţării valorile termice nu vor coborî sub 4 grade. Va fi prezentă şi ceaţa, dimineaţa, seara şi pe timpul nopţii, în zonele joase.

Luni, în prima zi din an, temperaturile vor mai creşte puţin, astfel că vor ajunge la 10 grade în Transilvania şi chiar 13 în Muntenia şi Oltenia, vremea fiind mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, înnorat, însă, în zonele de munte, dar şi în nordul ţării. În sudul Olteniei, spre seară, se va instala ceaţa.

În Bucureşti, sâmbătă cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab pe timpul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 6 grade, iar cea minimă de 3 grade.

Duminică, în Capitală, maximele vor fi de 8-9 grade, cu cer variabil şi vânt slab, nu va ploua, iar noaptea dintre ani vor aduce temperaturi de 1 grad.

În prima zi din an, şi în Capitală vremea va fi caldă, cu temperaturi de 13 grade şi cer senin. Vântul va sufla slab, iar pe timpul nopţii valorile termice nu vor coborî sub 1 grad.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?
Observator » Evenimente » Vremea se răceşte astăzi. Prognoza meteo pentru Revelion