Zăpada şi viscolul îngreunează circulaţia în mai multe judeţe din ţară. Vezi LISTA DRUMURILOR BLOCATE
Circulaţia este îngreunată, în această dimineaţă, sau chiar blocată pe drumuri naţionale din mai multe judeţe, din cauza stratului de zăpadă depus şi a viscolului.
Circulaţia este îngreunată, în această dimineaţă, sau chiar blocată pe drumuri naţionale din mai multe judeţe, din cauza stratului de zăpadă depus şi a viscolului.
Traficul este oprit, în această dimineaţă, pe drumul naţional 65 (E574) Slatina - Piteşti, în judeţul Olt, în zona localităţii Coloneşti, unde un camion a derapat din cauza zăpezii şi blochează şoseaua.
Probleme au fost şi pe DN 6 (E70) Caracal - Roşiorii de Vede, tot în judeţul Olt, în zona localităţii Mihăeşti, unde traficul a fost întrerupt temporar din caua a două camioane care nu au mai putut înainta în rampă.
VEZI SITUAŢIA DRUMURILOR DIN ROMÂNIA
Totodată, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Piteşti - Bucureşti, un autotren a derapat la kilometrul 100+500, rămânând imobilizat pe banda de urgenţă şi parţial pe prima bandă, potrivit Infotrafic. Zona a fost semnalizată, urmând ca TIR-ul să fie tractat.
Admnistraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, atenţionări cod galben de vânt şi ninsoare, pentru mai multe judeţe, valabile câteva ore.
Mai multe detalii AICI
Totodată, este în vigoare şi o informare meteo de ploi, ninsori şi vânt puternic în centrul, sudul şi estul ţării, până marţi după-amiază, iar în noaptea de marţi spre miercuri, temperaturile în aproape toată ţara vor scădea sub minus zece grade.
Mai multe detalii AICI
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰