Zi plină pentru salvamontiști: doi turişti au murit şi alte 97 de persoane au fost salvate în doar 24 de ore
Salvamontiștii au fost nevoiţi să răspundă într-o singură zi la aproape 100 de apeluri. Cele mai multe solicitări de ajutor au venit din Maramureș, Lupeni, Neamț, Predeal, Brașov și Cluj, iar salvatorii au acționat rapid pentru a transporta persoanele rănite la spital sau pentru a le oferi suportul necesar pe trasee.
Aproape 100 de persoane au fost salvate din zonele montane ale țării în doar 24 de ore, în urma a 96 de apeluri de urgență, iar două persoane au fost găsite decedate, a transmis, luni dimineață, Salvamont România -Dispeceratul Național Salvamont.
Cele mai multe solicitări au fost înregistrate în Maramureș (17 apeluri), Lupeni (12), Neamț (11), Predeal (9), Municipiul Brașov (7) și Cluj (7).
Alte intervenții au avut loc în Harghita (6 apeluri), Prahova (5), Sinaia (5), Voineasa (5), Hunedoara (3), Vatra Dornei (3), Caraș-Severin - Muntele Mic (2), Alba (2), Județul Brașov (1) și Gorj (1).
În urma intervențiilor, 97 de persoane au fost salvate, precizează Salvamont România, pe Facebook.
Dintre acestea, 34 au fost transportate la spital cu ambulanțe SAJ, SMURD sau Salvamont, iar celelalte au primit acordul de a fi transportate cu mașinile aparținătorilor.
"Din păcate două persoane au fost găsite decedate, au fost transportate și predate Serviciului IML". a transmis Salvamont România.
De asemenea, dispeceratul a primit 44 de apeluri prin care turiștii au solicitat informații și sfaturi despre trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont îi îndeamnă pe turiști la prudență și responsabilitate în desfășurarea activităților montane și îi invită să se alăture campaniei de reducere a numărului de accidente montane.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰