Video Ziua mondială a pisicilor. Bucuria adusă de feline în viaţa stăpânilor este de nepreţuit
8 august este ziua mondială a pisicii. Animalul care se află de mii de ani lângă oameni a fost de-a lungul timpului venerat, sau dimpotrivă considerat slujitor al diavolului. În România zilelor noastre, în una din două case, o pisică le face viaţa mai frumoasă colocatarilor ei.
Leneşe sau jucăuşe, iubitoare sau indiferente, pisicile au cucerit lumea şi, mai ales, România. O pisică face legea în una din două familii, iar asta ne plasează în topul europenilor care trăiesc cu o pisică în casă. "Te doare după cap, vine motanul şi se pune acolo, liniştit aşa. Fetiţa nu mai cere telefonul", spune Mihai.
Ziua mondială a pisicilor
Pisicile ne schimbă viaţa în bine, o confirmă şi cercetătorii. Studiile arată că felinele ne reduc nivelul de stres şi duminuează sentimentele de singurătate, de altfel boala secolului. "Rolul e cel pe care-l dă fiecare. Dacă o pisică este îndrăgită, între stăpân şi pisică se poate dezvolta un ataşament care nu poate să aducă decât beneficii de cele mai multe ori", explică Adriana Nichitean, psiholog.
În cazul copiilor, avantajele unei pisici pe post de animal de companie sunt şi mai mari. "Copilul poate să înveţe şi apoi să duca mai departe şi pisica să nu fie doar o jucărie. Să fie şi un prieten, să fie şi fiinţa care o responsabilizează şi toate aceste lucruri duc, bineînţeles, la o creştere a stimei de sine a copilului, atunci când vede că poate şi o creştere a independenţei lui. Există această posibilitate", adaugă Adriana Nichitean, psiholog.
- Adăposturi din lemn pentru pisicuţe, amplasate pe străzi din Sectorul 6. Ce părere au oamenii care locuiesc în...
- Cât a plătit pe zi la hotel o familie care a luat și pisica în concediu: "Nicio vacanţă fără"
- Cinci pisoi înghesuiţi într-o pungă de plastic strâns legată, salvaţi de doi copii în Suceava. Puiuţii erau...
Istoria pisicii începe în urmă cu peste nouă mii de ani. De-a lungul timpului şi în diferite culturi, fost văzută ca zeitate, dar şi ca spirit malefic.
"Lumea creştină începând din Evul Mediu încoace valorizează mai degrabă negativ pisica. Şi lucrul ăsta se vede foarte clar în foarte multele tradiţii şi superstiţii care valorizează şi pun pisica într-o ambivalenţă şi pozitivă şi negativă. Mitul cu 9 vieţi trebuie înţeles în egală măsură prin dubla valenţă a pisicii, pozitivă şi negativă. Nu-i foarte clar cine dă cele 9 vieţi, de sus sau de jos", spune Călin Bârleanu, antropolog.
În întreaga lume există aproximativ 60 de rase cunoscute şi fiecare pisică este unică şi spectaculoasă în felul său.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰