Video 30 de ani de Observator: De la falimentul Caritas şi tragedia de la Baloteşti, până la războiul Israel - Hamas
Se împlinesc 30 de ani de când Antena 1 va aduce în faţa ochilor, zi de zi, cele mai importante știri. Ne-am luat mereu în serios rolul de istorici ai prezentului, iar istoria ne-a ținut pe jar în ultimele trei decenii.
La începutul anilor 90, când Antena 1 începea să emită, România încă învăţa ce înseamnă capitalismul. Din greşeli. La Observator v-am prezentat atunci falimentul Caritas, care a lăsat milioane de români fără economii.
Un an mai târziu dădeam primii vestea celui mai mare dezastru aviatic din istoria României. 60 de oameni au murit după ce cursa Tarom 371 s-a prăbușit pe un câmp de lângă Baloteşti.
În 1996 am avut prima schimbare a preşedintelui de după Revoluție. Momentul cheie al dezbaterii electorale a fost la Antena 1.
În 1999, Observator va prezenta un alt moment istoric. Prima vizita a unui papă în România.
11 septembrie 2001 a fost ziua care a schimbat cursul istoriei contemporane. Atentatele teroriste care au dărâmat turnurile gemene din New York au avut loc în timpul ştirilor. Ediția specială a Observator din acea zi i-a ținut pe români cu sufletul la gură ore întregi. Am înţeles atunci importanţa evenimentului şi, alături de cele mai mari televiziuni ale lumii, am mers să vorbim despre consecinţe chiar la locul turnurilor prăbușite.
Aflat sub amenințarea terorismului, Occidentul avea nevoie de aliați. A fost o şansă pentru România. În 2004, deveneam membri NATO.
Acelaşi an a adus o tragedie pe care nu o vom uita niciodată. Colegii noştri Elena Popescu şi Ionuț Barbu ajungeau primii la Mihăileşti, unde un camion ce transporta 20 de tone de azotat de amoniu luase foc. Încărcătura a explodat, ucigând 18 oameni. Printre ei, Elena şi Ionuţ.
Imaginea anului 2005, şi cea mai controversată, a fost cu siguranţă aceasta: eliberarea jurnaliştilor răpiţi în Irak, după 55 de zile de captivitate. Misterul acestei răpiri nu a fost nici astăzi elucidat.
În prima zi din 2007, o lungă aşteptare lua sfârşit pentru România. Intram în sfârşit în Uniunea Europeană.
Însă visul unei dezvoltări economice accelerate s-a amânat. Criza economică mondială ne-a lovit din plin. Am analizat atunci împreună cauzele.
În 2009 murea regele muzicii pop. Un şoc pentru fanii din România, care îl văzuseră de două ori pe Michael Jackson în concert, la București. 2 miliarde şi jumătate de oameni din toata lumea au urmărit înmormântarea megastarului la televizor. Antena 1 a transmis direct din Los Angeles.
Incendiu la spital. Este genul de ştire pe care o anunţăm nepermis de des în România. De fiecare dată am cerut socoteală autorităţilor. S-au lansat promisiuni, iar dezastrele s-au repetat. Dar nu îl vom uita niciodată pe acesta: în 2010, lua foc secţia de prematuri din Maternitatea Giuleşti, din cauza unei instalaţii improvizate. Şase bebeluşi şi-au pierdut atunci viaţa.
Cinci ani mai târziu, am trăit o traumă Colectivă. 65 de oameni au murit după incendiul din clubul Colectiv. Dar şi a condiţiilor din spitalele în care au fost trataţi. Românii au ieşit în stradă, iar protestele lor au dat jos guvernul.
În 2017 străzile Capitalei se umpeau din nou de oameni. De data aceasta pentru a aduce un omagiu Regelui Mihai, condus pe ultimul drum.
Campaniile Observator au schimbat legi şi destine. Copiii generaţiei pierdute, daţi în anii 90 spre adopţie în America, şi-au regăsit prin noi, pentru prima oară, familiile din România.
10 august 2018. Românii ies din nou în stradă. Cer eliminarea pragului pentru abuz în serviciu, introdus de Guvern. Jandarmii intră în forţă în mulţume, cu gaze lacrimogene şi lovituri de baston. Sute de dosare civile care reclamă abuzul jandarmeriei sunt încă pe rol.
La Observator am încercat mereu să îi unim pe oameni. Despre unitate a fost vorba şi în timpul celei de-a doua vizite a unui suveran pontif în România. V-am prezentat sutele de mii de oameni care l-au întâmpinat pe papa Francisc în vizita sa de trei zile din România. Iar milioane l-au ascultat în interviul exclusiv pentru Observator.
În 2020, cuvinte precum distanţare, izolare şi imunizare intrau în limbajul comun. Pandemia de COVID-19 a ucis peste 65.000 de români. V-am arătat atunci imagini zguduitoare din saloanele de terapie intensivă.
Din pandemie am trecut direct într-un război sângeros la graniţa ţării noastre. Echipele Observator au relatat de la faţa locului despre atrocităţile comise de invadatorii ruşi şi drama trăită de ucraineni.
Împreună am trăit anul acesta şi declanşarea unui nou război, după atacul Hamas asupra civililor din Israel. Reporterii Observator au transmis din inima conflictului drama victimelor de ambele părţi. Şi au fost primii care i-au întâmpinat pe românii scoşi din infernul din Fâşia Gaza.
Sunt doar primii 30 de ani. Istoria continuă la Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰