Observator » Exclusiv Observator » Aleea Livezilor, raiul sediilor sociale pentru firme. De ce se ascund în cele mai sărace zone

Video Aleea Livezilor, raiul sediilor sociale pentru firme. De ce se ascund în cele mai sărace zone

Editor Andreea Milea | Timp citire: 6 minute
Publicat la 24.09.2026, 19:20 | Modificat la 24.09.2026, 19:56

O garsonieră din cel mai rău famat cartier din Bucureşti a devenit sediu fictiv pentru 273 de firme. Se întâmplă în Ferentari, pata neagra de pe harta Capitalei unde sute de societăţi şi-au gasit sedii doar pe hârtie. În realitate, în cei 16 metri pătraţi ai garsonierei locuiesc trei oameni care sunt vizitaţi des de politie, la fel şi vecinii. Tot pentru firme fantomă care există acolo doar în acte. Şi există pentru că prea rar ajung să se facă şi controale în astfel de zone slab dezvoltate. Colega mea, Andreea Milea a pornit pe urmele lor în cartierul recunoscut pentru nivelul ridicat de infracţionalitate şi consum de droguri. Urmează un nou episod din campania Coşmar Residence. 

Bucureşti, 2026. La 10 minute de Piața Unirii, pătrunzi în altă lume. Un punct negru pe faţa Capitalei unei ţări europene. Acest bloc de pe Aleea Livezilor din cartierul Ferentari este un focar de mizerie, în care se consumă droguri printre munţi de gunoaie. Pe hârtie, aici este o clădire de birouri. Intrăm în clădire. Este o mizerie de nedescris. Urcăm la etajul doi. Ne oprim în fața apartamentului 122. Apartamentul 122, în Ferentari. Aşa arată sediul de firmă. Nu e nicio firmă aici.

La exact aceeaşi adresă au sediul nu una, nu două, nu o sută, ci 273 de firme

Doar că, potrivit datelor oficiale de la Registrul Comerţului, chiar am bătut la uşa firmei Megamar Construct SRL. Firma a încheiat un contract de comodat cu proprietarul garsonierei. "Sediul social este ceva stabil, care ţine de registrul comertului si nu îl schimbi tot timpul. În cazul nostru, firma şi-a făcut sediul social acolo pentru 11 luni şi cateva zile, un an. Da, da. Din nou un semn de întrebare", a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat specializat în drept fiscal. În garsonieră locuiesc 3 oameni. Sunt obișnuiți cu vizitatorii. De ce căutăm firma Megamar Construct SRL? În acte, este una dintre societăţile care au construit complexul rezidenţial Dynamic Residence 2 din nordul Braşovului. Vi-l amintiţi din Coşmar Residence: sute de oameni au plătit integral apartamente acolo, dar nu au devenit niciodată proprietari. Mai mult, dezvoltatorul le-a cerut bani în plus. Iar o mare parte din aceşti bani a ajuns aici, în Ferentari, la Megamar Construct, firma din garsoniera 122.

Articolul continuă după reclamă

"Noi am făcut o analiză internă a sumei totale plătite de promitentii cumpărători cat si cheltuielile pe care dumnealor le-au avut. Eese în evidentă o firmă, pe nume MEGAMAR CONSTRUCT SRL. Megamar este de fapt mana de lucru. Noi am căutat pe internet, are zero angajaţi", a declarat Maria Culalariu, cumpărător în Dynamic Residence 2 Braşov. Dezvoltatorul ne-a transmis că a plătit către Megamar Construct lucrări de execuţie şi gestionare a şantierului. Lucrări care, întâmplător sau nu, nu sunt gata nici astăzi. Şi ne-a mai spus că nu știa că partenerii săi au un sediu social fictiv. "MEGAMAR CONSTRUCT SRL este societatea care execută lucrări în cadrul proiectului și gestionează activitatea de șantier, inclusiv aprovizionarea. Către MEGAMAR CONSTRUCT SRL au fost efectuate plăți de aproximativ 177.700 euro + TVA, aferente lucrărilor, serviciilor și aprovizionărilor realizate în cadrul proiectului. Nu am avut informații potrivit cărora sediul social declarat al MEGAMAR CONSTRUCT SRL ar fi neconform sau inexistent", se arată în comunicatul dezvoltatorului.

La exact aceeaşi adresă au sediul nu una, nu două, nu o sută, ci 273 de firme, potrivit ANAF. Dacă e să împărțim frățește garsoniera de 16 metri pătraţi, fiecărei societăţi înregistrate aici îi revin sub 600 de centimetri pătraţi. Cu alte cuvinte, dacă vreuna din ele ar avea vreun angajat, sărmanul om ar trebui să stea într-un pătrat cu latura de 24 de centimetri, ca să încapă în sediul angajatorului. "Potrivit evidențelor fiscale la data de 23.09.2026, la adresa menționată figurează cu domiciliul fiscal un număr de 274 de contribuabili 273 persoane juridice și o persoană fizică autorizată, toți înregistrați la același apartament(bl. 36, sc. 2, et. 2, ap. 122.)", a fost răspunsul ANAF pentru Observator. "Cred că 30% din găzduiri sunt reale, dar 70% cred că sunt fix acestea care doar în aparentă, da, fantome cum zice presedintele ANAF. Doar plimbă niste hârtii, înregistrează, colectează şi încasează nişte bani de impozite pe care nu ii dau niciodată la bugetul de stat", a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat specializat in drept fiscal.

"Se mizează pe ideea că dacă sunt inreg intr-un cartier mai sărac al oraşului o să treacă neobservate de ANAF sau de registrul comerţului. De cele mai multe ori sunt firme care sunt folosite pentru evaziune fiscală", a declarat Dan Schwartz, analist fiscal. Datele oficiale confirmă. 91 dintre cele 273 de societăţi de la aceeaşi adresă au datorii mai mari decât veniturile încasate şi bunurile deţinute la un loc, aşa că statul nici nu şi-ar putea recupera banii. 5 firme sunt în insolvenţă, 6 în faliment, 70 sunt monitorizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Una din cele 273 de firme din apartamentul 122 se ocupă cu intermedieri. Pare firmă serioasă: a încheiat un contract de comodat cu proprietarul garsonierei valabil 30 de ani. Dar în caz că o caută cineva, nimeni nu o va găsi. Specialiştii vorbesc de o adevărată speculă cu sedii sociale. "Gândiţi-vă câţi bani se fac. Dacă aţi descoperit 250 de firme, înmulţiţi cu 300 de lei pe lună. Şi gândiţi-vă câţi bani ia cineva care nu face absolut nimic si care nu are nicio responsabilitate", a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat specializat în drept fiscal.

Internetul este plin de astfel de anunţuri

Internetul este plin de astfel de anunţuri. Diverşi proprietari se oferă să găzduiască firme care au nevoie de un sediu social. Unii cer 25 de lei pe lună, alţii mai mult. "Eu dacă aş fi ANAF as lua in primul rand as lua anunturile de gazduire sedii pe internet, pentru că niciun om serios, niciun avocat serios nu se marketează "găzduiesc sedii de firme". Trebuie vizitate! Trebuie vizitate!", a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat specializat în domeniul fiscalităţii. În realitate, statul închide ochii. Aşa a ajuns blocul din Ferentari să devină un hub de firme-fantomă. La acelaşi etaj, doar la câteva uşi distanţă, vreme de cinci ani a avut sediul o societate care se ocupa cu vânzarea de produse alimentare, băuturi şi tutun. Nu suntem nici primii, nici ultimii care căutăm birourii care există doar pe hârtie. "Tu ANAF, din baza ta de date, acum au baze de date şi mai complexe si interconectate, e foarte usor să verifici asta! Cel putin o dată pe an trebuie verificate. Acolo unde sesizezi mai mult de 10 sedii de firmă la aceeasi adresă ar trebui să faci o vizită", a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat specializat în domeniul fiscalităţii.

Pe acelaşi subiect

"Legislatia noastră este invechită. O astfel de legislaţie poate să ducă la situaţii paradoxale pe care le intalnim in practica: adrese din cartiere care nu au nicio legătură cu mediul de afaceri unde sunt înregistrate într-o singură cameră zeci sau sute de firme", a declarat Dan Schwartz, analist fiscal. Anul trecut, operaţiunea "cuibul de fantome" promitea verificări la sânge ale firmelor suspecte din întreaga ţară. Reprezentanții ANAF ne-au transmis că în cazul apartamentului 122 din Ferentari au fost emise aproape 3.000 de somaţii, 1.400 de popriri şi doar 15 sechestre, pentru că atât de puţine societăţi aveau vreun bun care să poată fi sechestrat. Pentru obligațiile restante au fost emise 2.954 de somații către 209 contribuabili, au fost instituite 1.397 de popriri asupra conturilor bancare și a sumelor datorate de terți (178 de contribuabili) și 15 sechestre asupra bunurilor identificate. "Este fenomen, este o meteahnă, este o boală vindecabilă insă pt asta insa trebuie sa-i aplicăm un tratament dur. E o problemă pentru oamenii de afaceri corecţi si cinstiţi care sunt concuraţi neloial de evazioniştii fiscali. E o problemă după aceea pentru bugetul statului care e păgubit de sume uriase de bani", a declarat Dan Schwartz, analist fiscal.

Andreea Milea

Reporter senior la Observator Antena 1 şi prezentator la Observator de Weekend. 10 ani de experienţă în jurnalism de administraţie publică.

Like