Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum a reușit Anastasiu sa obţină acces la ORNISS, fără ca nimeni să afle de dosarul mitei în care apărea

În exclusivitate pentru Observator, ministrul Justiţiei a vorbit despre cazul fostului vicepremier Dragoş Anastasiu, plecat din funcţie după ce a recunoscut că a dat aşa-numita "mită de supravieţuire". Radu Marinescu a explicat cum fostul oficial a reuşit să obţină acces la informaţii confidenţiale fără ca nimeni să ştie despre dosarul de dare de mită în care a fost implicat. Ministrul a anunţat şi ce urmează după ce va intra în vigoare reforma pensiilor speciale, care va duce la creşterea vârstei de pensionare pentru magistraţi.

de Redactia Observator

la 29.07.2025 , 11:00

Dragoș Anastasiu, la conferința de presă în care și-a anunțat demisia. 27 iulie 2025 Dragoș Anastasiu, la conferința de presă în care și-a anunțat demisia. 27 iulie 2025 - Profimedia

"Este o situatie regretabilă, sper ca guvernul să depăşească aceasta chstiune cât mai repede. Discuţia nu a fost o componentă juridică. Ştiu că este un caz încheiat şi atunci discuţia a fost mai mult în sfera morală", a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei. 

Este reacţia ministrului Justiţiei după demisia anunţată de fostul vicepremier Dragoş Anastasiu. Radu Marinescu a clarificat şi cum a fost posibil ca fostul oficial să primească acces la informaţii clasificate.

Cum a reuşit Anastasiu să primească informaţii confidenţiale fără ca nimeni să ştie despre dosarul mitei

Articolul continuă după reclamă

"În cazul dânsului nu a fost vorba de o condamnare penală sau o condamnare penală. Un certificat ORNISS obţinut în condiţiile în care se completează toate acele formulare nu există în cazul miniştrilor", a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei.

Ieri, Ilie Bolojan a declarat că nu ştia despre dosarul fostului vicepremier, care a fost şi consilier prezidenţial în perioada în care fostul primar al oraşului Oradea a ocupat fotoliul de la Cotroceni ca preşedinte interimar. Tot Bolojan a declarat că nu e de acord cu astfel de practici.

Avea ORNISS competenţa şi obligativitatea să aducă la cunoştiinţa preşedintelui şi a premierului o astfel de vulnerabilitate în momentul în care o constata în cazul domnului Anastasiu?

"Fiind vorba de un ministru, accesul la informaţiile clasificate este să zic aşa prin efectul legii. O avertizare, să zicem, într-un proces de evaluare cu privire la accesul la informaţii clasificate nu putea exista", a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei.

Controversată este şi situaţia vicepremierului PSD Marian Neacşu, reabilitat după o condamnare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiica la cabinetul parlamentar.

"Între morală şi lege există întotdeauna o sinonimie. În ceea ce îl priveşte pe domnul Neacşu, este vorba de o faptă de conflict de interese pentru care a fost sancţionat, pentru care a intervenit şi reabilitarea juridică, iar reabilitare în sensul legii şi în sens moral însemnă că o persoană a executat şi a îndeplinit toate sancţiunuile pe care societatea i le-a dat şi a fost exonerat de toate consecineţe sancţiunilor respective", a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiţiei.

Ministrul Justiţiei, despre reforma pensiilor speciale

Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre reforma pensiilor speciale.

"Prin programul de guvernare ne-am propus o chestiune, şi anume să. ţine şi de justiţia socială până la urmă, să ducem vârsta de pensionare în ceea ce îi priveşte pe magistraţi la vârsta standard", a declarat  Radu Marinescu, ministrul Justiţiei

Sporul de solicitare neuropsihică?

"Această situaţie trebie să înceteze. Dacă adoptăm o normă şi o regula, trebuie sa fie pentru foarte mult timp de acum inainte", a explicat ministrul. 

Radu Marinescu a discutat şi despre marii fugari ai României. Ministrul spune că lista e scurtă, însă numele sunt importante şi că România depune eforturi pentru a demonstra că avem condiţii decente de detenţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Exclusiv Observator » Cum a reușit Anastasiu sa obţină acces la ORNISS, fără ca nimeni să afle de dosarul mitei în care apărea