Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia soţiei suspectului reţinut şi eliberat după 12 ore. "Soţul meu nu e în stare să taie nicio găină, îi e milă şi nu poate"

Suspectul prins de poliţişti aseară şi audiat mai bine de 12 ore a fost eliberat, după ce poliţiştii nu au reuşit să strângă probe împotriva sa. Bărbatul nu are nicio legătură cu cei trei suspecţi de crimă şi nu a plecat de acasă în noaptea jafului care s-a încheiat cu moartea omului de afaceri Adrian Kreiner, după cum a declarat în exclusivitate pentru Observator soţia bărbatului.

de Bogdan Dinu

la 17.11.2023 , 14:35

Reactia soţiei suspectului confundat. "Soţul meu nu e în stare să taie nicio găină, îi e milă şi nu poate"

Cei doi s-au căsătorit civil în urmă cu trei săptămâni, iar omul lucra cu ziua, după cum ne-a povestit partenera sa de viaţă. În plus, femeia susţine că acesta nu este în stare să omoare nici măcar o găină. 

"Toată familia a fost şocată, am copilul de 7 ani, a rămas traumatizat, trebuie să mă duc cu el la psiholog. Nu ştiu ce s-a întâmplat, soţul meu nu a avut nicio treabă cu aşa ceva, soţul meu a stat acasă, soţul meu lucrează prin sat acolo, de luni a început munca la Craiova.

"Soţul meu nu e în stare să taie nicio găină, îi e milă şi nu poate"

Articolul continuă după reclamă

Nicidecum aşa ceva, suntem oameni în toată firea, sunt trei săptămâni de când am avut cununia civilă, am venit din Italia. Soţul meu nu e în stare să taie nicio găină, eu mă duc cu găini prin sat când vrea să taie o pasăre, că-i e milă şi nu poate, dar să omoare un om. Suntem o familie săracă, am şi soacra paralizată la pat. Soţul meu munceşte cu ziua, ce poate. Acum a găsit la Craiova pe şantier ca să aducă un ban în casă", a povestit femeia pentru Observator.  

Despre noaptea jafului, soţia acestuia susţine că acesta a fost acasă, cu aproape toată familia. "Nu soţul meu nu a plecat nicăieri, nu a lucrat, nici la Sibiu, noi am plecat doar în Italia, am venit în luna iulie să ne stabilim acasă. Eram acasă pe 6-7 noiembrie. Numai acasă. Nu pleacă la baruri, nu stătea cu băieţii la baruri"

Cercetările în acest dosar continuă. Procurorii din Sibiu anunţau că acei trei bărbaţi suspectaţi că l-au ucis pe omul de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner au fost identificaţi, ei fiind din judeţul Dolj. Anchetatorii arătau că există posibilitatea ca ei să fi ieşit din ţară. Bărbatul de 44 de ani din judeţul Timiş, suspectat că a ajutat cei trei suspecţi în cazul crimei de la Sibiu, a fost reţinut pentru 24 de ore. El i-ar fi transportat şi găzduit pe cei trei bărbaţi din judeţul Dolj care ar fi comis fapta, iar pe unul dintre ei l-ar fi ajutat să părăsească ţara.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Exclusiv Observator » Reacţia soţiei suspectului reţinut şi eliberat după 12 ore. "Soţul meu nu e în stare să taie nicio găină, îi e milă şi nu poate"