Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 3 milioane de francezi, în stradă. Manifestanţii au dat foc primăriei din Bordeaux, o femeie a rămas fără un deget la Rouen

Uşa primăriei din Bordeaux a fost incendiată în timpul protestelor faţă de creșterea vârstei de pensionare. Ministerul de Interne al Franţei susţine că 1,08 milioane de oameni au ieşit joi în stradă, în toată ţara, dar sindicatele vorbesc despre 3,5 milioane de protestatari. Violenţele, care au fost sporadice de la începutul mobilizării, începute pe 19 ianuarie, au reapărut amintind de mişcarea populară a "vestelor galbene" din 2018 - 2019. În total, joi au avut loc 457 de arestări, iar 441 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi. La Rouen, o femeie a fost rănită la mână

de Redactia Observator

la 24.03.2023 , 14:07

În total, 3,5 milioane de persoane au manifestat joi în peste 300 de oraşe din Franţa, potrivit Confederaţiei Generale a Muncii (CGT), şi 1,08 milioane, potrivit Ministerului de Interne. La Paris au izbucnit rapid violenţe la începutul marşului: pietre de pavaj, sticle şi artificii au fost aruncate asupra forţelor de ordine, vitrinele magazinelor au fost sparte, staţii de autobuz şi mobilier stradal au fost distruse, iar tomberoane de gunoi şi chioşcuri de ziare au fost incendiate de persoane îmbrăcate în negru şi purtând măşti şi ochelari de protecţie. Anterior, opozanţii guvernului au blocat gări, drumuri şi o parte a aeroportului internaţional Charles-de-Gaulle din Paris. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Manifestanții au dat foc ușii primăriei din Bordeaux

Vezi și

În oraşele Nantes şi Rennes (vest) au avut loc, de asemenea, ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine, care au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. La Nantes, demonstranţii au pătruns în tribunalul administrativ, jefuind zona de recepţie şi spărgând ferestre şi uşi. Mai multe magazine au fost avariate.

Pe acelaşi subiect

În oraşul Lorient, secţia de poliţie şi forţele de ordine au fost vizate de manifestanţi, majoritatea tineri cu feţele acoperite. Ferestrele clădirii au fost sparte de proiectile. Tensiuni mai mult sau mai puţin puternice au fost observate şi în alte oraşe, cum ar fi Toulouse, Bordeaux sau Lille. La Bordeaux manifestanţii au incendiat intenţionat uşa primăriei, dar focul a fost stins după 15 minute, potrivit Le Figaro. Aici urmează să fie primit regele Charles pe 28 martie.  

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ministrul de interne Gerald Darmanin a denunţat atacuri inacceptabile. El a anunţat mobilizarea a 12.000 de poliţişti şi jandarmi joi, dintre care 5.000 la Paris, ca răspuns la creşterea radicalizării. A fost o mobilizare masivă pentru această a 9-a zi de acţiune, prima de când guvernul s-a folosit de o prevedere constituţională pentru a trece fără vot reforma pensiilor.

Cu puţin timp înainte de începerea demonstraţiei de la Paris, secretarul general al sindicatului moderat CFDT (Confederaţia Democrată Franceză a Muncii), Laurent Berger, a făcut apel la "non-violenţă". Omologul său de la CGT, Philippe Martinez, a declarat că Emmanuel Macron a aruncat un bidon de benzină pe foc, amintind că sindicatele i-au scris pentru a-l alerta cu privire la situaţia explozivă din ţară.

În timp ce, potrivit unei surse apropiate guvernului, executivul spera ca protestul să se liniştească şi ca totul să revină în ordine "în acest weekend", sindicatele au făcut deja apel la o a zecea zi naţională de acţiune marţi, când se va afla în vizită în Franţa regele Charles al III-lea.

Acestea au subliniat "determinarea forţei de muncă şi a tinerilor de a obţine retragerea reformei", care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, prin care se urmăreşte să se acopere un deficit iminent în fondul de pensii. Macron doreşte ca reforma să intre în vigoare până la sfârşitul anului

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

457 de arestări, 441 de poliţişti şi jandarmi răniţi joi, potrivit ministrului de interne

Ministrul de interne francez, Gérald Darmanin, a declarat că joi, în a noua zi de mobilizare împotriva reformei pensiilor, au avut loc 457 de arestări iar 441 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi. Invitat la postul Cnews vineri, ministrul a mai spus că "903 piese de mobilier urban sau pubele" au fost incendiate joi la Paris în timpul manifestaţiei convocate de sindicate.

La fel ca şeful poliţiei din Paris joi seară, ministrul de interne a insistat pe "radicalizarea" manifestanţilor şi pe violenţa "extremei stângi". "Extrema stânga vrea să atace Republica", a spus Darmanin, apreciind că este nevoie de "un mesaj colectiv de condamnare".

El s-a arătat surprins de absenţa reacţiilor politicienilor în faţa numărului de poliţişti şi jandarmi răniţi, cam 1000 de la începutul mişcărilor de contestare a reformei pensiilor. Există "un sport naţional ce constă în a mânji poliţiştii şi jandarmii", crede Darmanin. "Ţara trebuie să se trezească şi să condamne extrema stângă şi agitatorii. Ei sunt puţin numeroşi, dar extrem de violenţi", a adăugat el.

O femeie rănită la mână în circumstanţe neelucidate

Pe de altă parte, ministrul a subliniat munca "formidabilă" a forţelor de ordine pentru a preveni decese. "Nu a existat niciun mort, niciun rănit grav", a insistat Darmanin, care a vorbit totuşi despre cazul unei manifestante rănite grav la Rouen în condiţii încă neelucidate.

În orașul din nordul ţării, o tânără a fost fotografiată întinsă la pământ, aparent rănită grav la o mână. Potrivit Le Parisien, martorii au spus că și-a pierdut degetul mare după ce a fost lovită de o așa-numită grenadă flash-ball (efecte luminoase) trasă de poliție pentru a dispersa demonstranții, dar autoriăţile au spus că circumstanţele sunt încă investigate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri externe » Peste 3 milioane de francezi, în stradă. Manifestanţii au dat foc primăriei din Bordeaux, o femeie a rămas fără un deget la Rouen