Galerie foto O adolescentă a murit strivită de copac, într-o tabără de cercetași din Brescia. Vântul puternic a doborât arborele peste cortul fetei
Chiara Rossetti, în vârstă de 16 ani, a murit noaptea tecută în timpul unei furtuni puternice, după ce un copac dezrădăcinat de vremea rea s-a prăbușit peste cortul în care copila dormea. Fata se afla într-o tabără de cercetași din Corteno Golgi, provincia italiană Brescia, la o altitudine de 1400 de metri.
Chiara împlinise abia împilnise 16 ani. Era cea mai mică dintre cei trei copii și locuia în Como, în cartierul Tavernola, și era pasionată de gătit. De altfel, urma cursurile Centrului de Formare Profesională din Monte Olimpina, tocmai terminase al doilea an și visa să devină chef, relatează Corriere della Sera.
Chiara Rossetti făcea parte dintr-un grup de cercetași, iar în urmă cu câteva zile a plecat în tabăra de vară. 70 de copii și însoțitorii lor au campat în Palu, la 1.400 de metri altitudine, pentru a fi împreună și a se bucura de natură. Noaptea trecută, când furtuna a lovit cu putere pădurea, adolescenta dormea într-unul dintre corturi împreună cu alți opt prieteni.
Un copac dezrădăcinat de vântul puternic s-a prăbușit peste cort, iar fata de 16 ani a murit pe loc. Pompierii au intervenit imediat, la fel și serviciile medicale de urgență, însă pentru Chiara Rossetti nu s-a mai putut face nimic.
Furtunile fac ravagii în Italia
- Record european de temperatură în iulie: Sardinia arde la 48°C
- Furtunile fac ravagii în Italia. Un Boeing 767 a fost lovit de grindină după decolarea de pe aeroportul Malpensa...
- Furtuni devastatoare în Italia, după valul de caniculă. Mai mulţi arbori uriaşi au fost puşi la pământ de...
- Anticiclonul Charon lovește Italia cu un nou val de căldură extremă. Meteorologii anunță temperaturi de 48 de...
Valul de caniculă de săptămâna trecută a adus furtuni devastatoare în Italia.
O femeie şi-a pierdut viaţa lângă Milano, strivită de un copac doborât de vânt, în timpul unei ploi torenţiale. La Roma, pe aeroportul Fiumicino, un avion care aştepta decolarea spre New York a fost avariat de grindina de mari dimensiuni.
Lângă Monza, vijelia violentă a umplut străzile cu apă şi gheaţă.
În Lombardia şi Piemont, opt oameni au fost răniţi de grindina de mărimea mingilor de tenis şi de vântul extrem de puternic. Din cauza daunelor provocate de fenomenele extreme, guvernatorul regiunii Piemont va cere guvernului să declare stare de calamitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰