Observator » Ştiri externe » A crezut că e o capcană online și va rămâne fără bani. A câștigat dintr-odată cât ar fi primit în 6 luni

A crezut că e o capcană online și va rămâne fără bani. A câștigat dintr-odată cât ar fi primit în 6 luni

Editor I.I. | Timp citire: 4 minute
Publicat la 28.09.2026, 10:05 | Modificat la 28.09.2026, 10:07

"M-am gândit că este un scam. Că dau click și cineva îmi va fura contul", povestește Pawel Szostka despre oferta neobișnuită pe care a primit-o din Vietnam. Ciclistul polonez, în vârstă de 28 de ani, a decis totuși să continue discuția. A ajuns să participe la una dintre cele mai lungi curse de ciclism din lume și să câștige într-o singură lună cât ar fi câștigat în Polonia în șase luni.

Pawel a fost campion al Poloniei la ciclism montan, la categoria Elite, în 2023. La sfârșitul anului trecut a decis să-și încheie cariera. În iarnă se afla într-o perioadă de tranziție, se mai antrena ușor, dar apoi a lăsat bicicleta deoparte. Apoi a primit un mesaj pe Facebook: "Salut, suntem un club militar de ciclism din Vietnam și vrem să participi la HTV Cup".

O cursă mai lungă decât Turul Franței

Prima dată a crezut că este o înșelătorie. Pe măsură ce discuțiile au continuat, însă, au apărut tot mai multe detalii. Știa că în Vietnam există într-adevăr o astfel de cursă.

Articolul continuă după reclamă

HTV Cup are 25 de etape. Vietnamezii și-au dorit, spune el, să aibă cea mai lungă cursă de ciclism din lume și să depășească Turul Franței, Giro d’Italia și Vuelta a Espana. Au creat astfel o competiție cu patru etape mai mult decât cele trei mari tururi.

În această cursă pot participa doar echipe vietnameze, dar fiecare dintre ele are dreptul să invite un singur ciclist străin. Echipa Quan Khu 7 l-a ales pe Pawel după ce îl văzuse concurând la Tour of Poyang Lake, în China.

Ciclistul a cerut ca toate promisiunile să fie trecute într-un contract, în cazul în care totul s-ar fi dovedit o mare farsă. Momentul care l-a convins că oferta era serioasă a fost cumpărarea biletelor de avion.

Era luna martie, iar atacurile asupra Iranului și conflictele din regiune afectau traficul aerian. Aeroporturile din Doha și Dubai erau închise, zborurile erau anulate, iar întoarcerea în Polonia devenise foarte dificilă. Unii oameni plăteau între 30.000 și 40.000 de zloți pentru a ajunge acasă.

Pe acelaşi subiect

Pawel le-a transmis vietnamezilor că, dacă vor să ajungă acolo, trebuie să-i găsească o rută sigură, care să nu fie anulată în ultimul moment. A doua zi avea deja pe e-mail biletele: zboruri prin Istanbul, de trei ori mai scumpe decât cele planificate inițial. "Atunci am simțit că, dacă cheltuiesc atât de mulți bani pentru mine, probabil că pot să am încredere în ei".

A câștigat într-o lună cât ar fi primit în Polonia în șase luni

Oferta era avantajoasă și din punct de vedere financiar. Echipa i-a plătit zborurile, transportul, hotelurile și mâncarea. În plus, a primit un onorariu pentru participare, iar premiile câștigate în timpul cursei îi reveneau integral. "Până la urmă, într-o lună am câștigat cât aș fi câștigat în ciclismul polonez în șase luni".

Dacă ar fi fost pregătit fizic 100%, spune el, ar fi putut pleca din Vietnam cu echivalentul unui salariu pe un an. Victoria în clasamentul general era premiată cu aproximativ 50.000 de zloți, iar câștigarea unei etape aducea 3.000 de zloți. 

Cu doar trei săptămâni înainte de start, Pawel a început să se antreneze intens. A decis însă să trateze experiența ca pe o aventură, fără să pună prea multă presiune pe rezultatele sale.

45 de grade și un șir nesfârșit de motociclete

Pawel a aterizat la Hanoi pe 31 martie. Patru zile mai târziu, în capitala Vietnamului, începea cursa. Una dintre cele mai mari provocări a fost vremea. Primele etape nu au fost atât de dificile, dar după ce plutonul a coborât spre sud, temperaturile au ajuns la 45 de grade Celsius. Ciclistul nu avusese timp să se acomodeze cu clima și a resimțit puternic căldura.

L-a surprins și haosul de pe străzi. Când ieșea cu bicicleta la antrenament sau mergea la start, avea nevoie de un însoțitor. Managerul principal al echipei mergea înaintea lui pe scuter pentru a se asigura că nu greșește drumul și, mai ales, că nu este lovit de vreunul dintre sutele de motocicliști, a scris presa poloneză.