A cumpărat o casă la preţul unei sticle de apă şi a lăsat în urmă viaţa plină de datorii. Acum câştigă dublu
Un tânăr britanic a cumpărat o casă cu doar 1 euro în Sicilia, după ce viața prea scumpă din Londra l-a împins la datorii de aproape 12.000 de euro. În doar doi ani, a reușit să achite tot și spune că acum câștigă dublu față de perioada în care locuia în capitala britanică, scrie The Sun.
George Laing, în vârstă de 33 de ani, ajunsese să trăiască de la un salariu la altul din cauza costurilor ridicate din Londra. Plătea aproximativ 1.500 de euro pe lună chirie, iar restul veniturilor se duceau pe facturi, taxe și transport. În fiecare lună acumula datorii tot mai mari şi mai mari.
După ce și-a pierdut locul de muncă și a ajuns la datorii de aproximativ 11.700 de euro, a decis că trebuie să facă o schimbare clară. Britanicul a descoperit astfel programul caselor la 1 euro din Italia și imediat a început să contacteze zeci de primării, scrie The Sun.
Prima localitate care i-a răspuns a fost şi cea în care a decis să se mute. Astfel, în decembrie 2022 a cumpărat o casă cu trei camere în Mussomeli, din Sicilia. Deşi preţul iniţial al proprietăţii a fost 1 euro, ulterior a investit aproximativ 2.300 de euro în renovare.
Ca să fie sigur că nu va ajunge iar la sapă de lemn, a trăit fără apă şi electricitate. Fiecare bănuţ economisit a fost investit în reparaţii. Timp de 18 luni a renovat proprietatea, deși nu avea experiență în construcții. A învățat din greșeli și a făcut singur majoritatea lucrărilor pentru a economisi bani.
I-a venit ideea să documenteze întreg procesul pe social media, iar clipurile sale publicate pe TikTok şi Instagram au devenit imediat virale, fapt ce i-a generat şi un venit suplimentar. Aşa a reuşit tânărul să-şi achite datoriile. Ba mai mult, a prins curaj şi a mai cumpărat o casă tot la 1 euro, pe care a modernizat-o pentru a o închiria turiştilor.
Astăzi, George câştigă dublu faţă de salariul din UK, vorbindu-le oamenilor tocmai despre episodul falimentului personal şi le explică celor interesaţi cum funcționează programul caselor la 1 euro. "Nu ar trebui să fie atât de scump să trăiești", afirmă el, convins că mutarea în Italia a fost cea mai bună decizie pe care a luat-o.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰