Antena Meniu Search
x

Primul SUSPECT ARESTAT în urma exploziei în care a fost implicat autocarul echipei Borussia Dortmund

Autorităţile din Germania au arestat primul suspect în cazul atacului care a vizat autocarul echipei Borussia Dortmund. Iar în vizorul poliţiştilor mai este încă un individ.

Vezi și

Autorităţile din Germania au arestat primul suspect în cazul atacului care a vizat autocarul echipei Borussia Dortmund. Iar în vizorul poliţiştilor mai este încă un individ.

Pe lista anchetatorilor, sunt doi suspecţi care ar putea fi responsabili pentru atacul de marţi seară. Apartamentele celor doi au fost percheziţionate, însă unul dintre ei rămâne în libertate.

Ca parte din investigaţie, până acum, doi suspecţi islamişti au devenit punctul central a urmăririi penale. Ambii suspecţi au avut apartamentele percheziţionate.

Unul dintre cei doi a fost luat în custodie.

Potrivit anchetatorilor, bombele artizanale au fost amplasate într-un tufiş şi acţionate prin intermediul unui telefon mobil la trecerea autocarului. Autorităţile germane au găsit trei scrisori identice de revendicare în apropiere de locul atacului.

În mesaj erau menţionate participarea Germaniei în lupta împotriva jihadiştilor din Orientul Mijlociu, dar şi atentatul terorist de la târgul de Crăciun din Berlin.

Pe baza probelor atacului, ipoteza unui atac terorist poate fi asumată.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel s-a declarat îngrozită de atacul care a avut ca ţintă echipa Borussiei Dortmund.

Aseară, meciul dintre Borussia Dortmund şi AS Monaco din Liga Campionilor s-a desfăşurat în condiţii de securitate sporite.

Meciul, însă, a fost câştigat de AS Monaco, cu scorul de 3 - 2. Suporterii echipei Borussia Dortmund spun că jocul fotbaliştilor a fost puternic afectat de atac dar şi de lipsa fundaşului Marc Bartra, rănit şi spitalizat în urma atacului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » Primul SUSPECT ARESTAT în urma exploziei în care a fost implicat autocarul echipei Borussia Dortmund