Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "A trecut pe lângă moarte". Drama Anei, o româncă de 11 ani, care a scăpat ca prin minune după ce a fost atacată de un câine în UK. Premierul ar putea interzice rasa

Drama unei copile românce, stabilită în Marea Britanie, ar putea schimba legea în Regatul Unit. Fata de 11 ani a fost sfâşiată de un câine de talie mare, American Bully XL. După câteva zile, un englez a fost omorât de asemenea animale. Acum, premierul britanic vrea să interzică această rasă. 

de Redactia Observator

la 16.09.2023 , 19:48

A trecut pe lângă moarte, spun medicii care au îngrijit-o pe Ana Păun, copila româncă atacată de câinele violent. Fata era la cumpărături lângă un centru comercial din Birmingham când a sărit la ea animalul din rasa American Bully XL. Acestea ajung la peste jumătate de metru înălţime şi 60 de kilograme. 

Un alt bărbat a murit atacat de un American Bully

Ana Păun: Mergeam la magazin cu sora mea mai mare, iar câinele se holba la mine. Am fost înspăimântată. A sărit brusc și m-a mușcat de braț. Am țipat şi nu puteam să fac nimic să îl opresc. 

Vezi și

După atac, animalul a fost trimis la o canisă, iar poliţiştii au deschis ancheta. La câteva zile distanţă, un englez de 52 de ani a fost omorât de doi câini din aceeaşi rasă. Jumătate dintre câinii care au ucis oameni în Regat sunt American Bully XL, spun statisticile. Ca răspuns la valul de teroare răspândit de această rasă, Premierul de la Londra vrea să schimbe legea. 

Pe acelaşi subiect

Rasa periculoasă ar putea fi interzisă

Rishi Sunak, premierul Regatului Unit: Vom interzice reproducerea acestei rase periculoase. O nouă lege va intra în vigoare până la finalul acestui an.  Rasa American XL Bully este un pericol pentru comunitate şi în special pentru copiii noştri. 

American Bully este o rasă întâlnită şi la noi în ţară. Dresorii profesionişti spun că un astfel de câine devine agresiv doar dacă stăpânul vrea asta. 

Cu cât se vinde un pui de American Bully în România

Mihai Nae, dresor: El este un câine blând, la bază. Un câine care dacă este învăţat să facă pază sau să devină agresiv, el va deveni agresiv. Tot cel care ţine capătul lesei este responsabil.

Andreea Milea, reporter Observator: Un câine de rasă American Bully ajunge să cântărească peste 30 km la 6 luni. La maturitate atinge o înălţime de până la 60 cm. Puteţi să cumpăraţi un astfel de câine de la o canisă autorizată, doar ca preţurile încep de la 5.000 euro pentru un pui. 

Cristian Gîu, dresor: Cu siguranţă este o rasă nouă, motiv pentru care, ca orice altă rasă, are nevoie de timp până când se va sedimente în gene. Sunt nişte câini care obosesc foarte repede, au o grămadă de probleme, pot să aibă diverse probleme de sănătate.  

În România avem alt fenomen. În ultimele luni, s-au înmulţit câinii abandonaţi pe străzi, care atacă oameni. Acum patru zile, un Brac care s-a rătăcit de stăpân prin Bucureşti a muşcat două persoane. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "A trecut pe lângă moarte". Drama Anei, o româncă de 11 ani, care a scăpat ca prin minune după ce a fost atacată de un câine în UK. Premierul ar putea interzice rasa