Adolescenți siliți să curețe duba de poliție cu periuțele de dinți, după ce au aruncat cu noroi în ea, în Anglia
Doi adolescenți care au aruncat cu noroi într-o dubă de poliție, într-un orășel în Anglia, au avut ocazia să-și spele păcatele, la propriu, curățând autospeciala cu periuțele de dinți. Părinții copiilor au fost mai mult decât mulțumiți de pedeapsa primită de odraslele lor.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- Tinerii de 16 ani au fost arestați la scurt timp după incident.
- Ca să-i învețe minte, adolescenții au fost puși să curețe duba de poliție de noroi cu periuțele de dinți.
Duminică seară, tinerii, ambii de 16 ani, și-au pus cagule pe față și au început să arunce cu noroi într-o dubă a Poliției din Peterlee.
Au fost arestați la scurt timp. Însă autoritățile nu au dorit doar ca ei să își primească pedeapsa pentru fapta comisă, ci și să reducă comportamentul antisocial al acestora.
Părinții l-au adus la secție periuțele de dinți
Așa au ajuns adolescenții să fie siliți să curețe duba de poliție cu periuțele de dinți. Părinții celor doi au fost mulțumiți de decizie, ba chiar le-au furnizat copiilor periuțe pentru a-și duce la împlinire ”misiunea”.
„Consecințele aruncării obiectelor asupra vehiculelor în mișcare pot fi mult mai grave decât își dau seama acești doi copii, lucru pe care sunt sigur că au avut timp să-l ia în considerare în timp ce spălau mașinile. Aceasta este o oportunitate nu numai pentru cei doi tineri infractori de a-și asuma propriile acțiuni, ci și pentru ofițerii noștri de a se angaja cu ei și de a-i orienta într-o direcție mai productivă”, a spus inspectorul Emma Kay, de la Poliția din Peterlee.
”Părinții au susținut foarte mult această decizie și sunt recunoscători că băieții lor sunt dispuși să se gândească de două ori înainte de a merge pe o cale criminală. Au furnizat chiar și periuțe de dinți pentru a se asigura că cei doi adolescenți vor curăța cu atenție duba de poliție”, a msi spus ea.
Întâmplarea a fost povestită chiar pe pagina de Facebook a poliției din Peterlee.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰