Video Alegeri decisive în Ungaria. Kelemen Hunor explică de ce crede că maghiarii din România votează pentru Orban
Au rămas câteva ore până când se vor deschide secțiile de vot din Ungaria pentru cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani. De ele depinde direcția pe care o ia statul vecin: rămâne sub conducerea lui Viktor Orbán, așa cum și-ar dori Donald Trump și Vladimir Putin? Sau îmbrățișează valorile europene, sub conducerea liderului opoziției, Péter Magyar. Și românii cu dublă cetățenie din Transilvania au un cuvânt greu de spus în aceste alegeri.
Sunt peste opt milioane de cetățeni cu drept de vot în Ungaria, iar secțiile de votare se deschid mâine dimineață la ora 7. Favorite în cursa electorală sunt Fidesz - partidul actualului premier, Viktor Orbán și TISZA, condus de liderul opoziției, Péter Magyar.
Mulți dintre cei peste 310.000 de români care au și cetățenie maghiară au votat deja prin corespondență. Buletinele primite în martie mai pot fi depuse până mâine seară.
Kelemen Hunor: În Ardeal, majoritatea îl susțin pe Viktor Orbán
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, prezent aseară la un miting electoral la Debrecen, crede că cele mai multe voturi ale maghiarilor din Transilvania vor merge spre partidul lui Viktor Orbán.
"În vremuri grele e nevoie de un conducător care poate apăra o țară mică, o națiune mică. [...] Dar un adevărat conducător care poate ține împreună o națiune își face planuri pentru o viață de om și întărește și apără sufletul națiunii. De aceea, în Ardeal, majoritatea îl susțin pe Viktor Orbán", a spus președintele UDMR, Kelemen Hunor.
"Oricând pot să mă duc dincolo și oricând am un drept acolo", spunea un alegător.
Pentru a-și consolida sprijinul în rândul maghiarilor care trăiesc dincolo de granițele țării, Guvernul lui Viktor Orbán a investit zeci de milioane de euro în educație și cultură. Printre proiecte se numără o grădiniță la Dej și renovarea Muzeului Arany János din Salonta, parte dintr-un total de 84 de monumente maghiare restaurate.
100.000 de oameni au protestat în Piaţa Eroilor la Budapesta
Nemulțumiți de guvernul Orbán și dornici de schimbare, 100 de mii de oameni au protestat în Piața Eroilor din Budapesta.
"Toată lumea s-a săturat și toată lumea este gata să schimbe, în sfârșit, acest sistem. [...] Ne-am săturat și vrem să aparținem Europei", a spus un alt ungur.
Chiar și așa, primul-ministru crede în șansa sa și nu renunță la discursul cu accente suveraniste.
"Dacă Ungaria va ajunge să aibă un guvern care reprezintă interesele ucrainenilor și nu ale maghiarilor, atunci banii Ungariei vor fi duși în Ucraina", a declarat prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán.
Antena 1 urmărește de la Budapesta votul din Ungaria, iar detaliile despre direcția pe care o alege țara vecină le veți primi de la Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
