Alegeri în Moldova: Renato Usatîi, locul 3, nu susţine niciun candidat în turul 2 şi spune că Moscova a făcut presiuni asupra lui
Controversatul politician Renato Usatîi, care s-a clasat pe locul al treilea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că nu-i va susţine oficia pe niciunul dintre cei doi candidaţi rămăşi în cursă. El a spus că Moscova a făcut presiuni asupra sa pentru a se retrage din alegeri în favoarea lui Alexandr Stoianoglo. Maia Sandu mizează pe sprijinul electoratului lui Renato Usatîi în turul al doilea.
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova. Plasat pe a treia poziție după numărul de voturi din primul tur al prezidențialelor, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat luni că, în turul II nu va susține niciun candidat. "Se vor descurca foarte bine și fără mine", a declarat politicianul. Maia Sandu mizează pe sprijinul alegătorilor lui Renato Usatîi în turul al doilea. "Eu, Renato Usatîi, nu voi vota niciun candidat. În același timp, eu nu am dreptul să decid ce să facă cetățenii țării noastre. Procedați cum considerați de cuviință. Sunt sigur că se vor descurca foarte bine și fără mine", a spus Usatîi.
În cadrul conferinței de presă, politicianul considerat şi el în trecut "omul ruşilor" a lansat mai multe acuzații la adresa actualei guvernări și a Maiei Sandu. Ulterior, a spus că nu o va susține pe actuala preşedintă în turul II. "Doamna președintă actuală, Maia Sandu, după un mandat de patru ani, nu poate să aibă nicio susținere din partea mea și a Partidului Nostru".
"Maia Sandu se sprijină pe iubire din exterior, dar nu are nimic cu interesele din interior.... Au încercat să facă presiuni asupra mea din Moscova și să mă roage să mă retrag din alegeri în favoarea domnului Stoianoglo", a mai adăugat Renato Usatîi . Acuzațiile au continuat și la adresa candidatului PSRM, Alexandr Stoianoglo, și a partidului care îl susține. "Tovarăși "socialiști", cu ce sunteți diferiți față de PAS?", a întrebat Usatîi.
După primul tur, Maia Sandu le-a cerut luni votanţilor lui Usatîi să o susţină, deşi recunoaşte că între ea şi liderul formaţiunii politice Partidul Nostru există diferenţe de opinie. "Mă adresez celor care l-aţi votat pe Renato Usatîi. Ştim că avem diferenţe de opinie, dar, totodată, ştiu că şi voi, ca şi mine, nu vreţi revenirea bandiţilor la putere, bandiţi care vin pentru a pune mâna pe tot, pentru a-şi face propriul regat în ţara noastră şi pentru a se răzbuna pe oricine le stă în cale. Puterea este în adevăr, în mod evident. Adevărul este că şi eu, şi voi, vrem să fim liberi în ţara noastră, să vorbim, să circulăm, să fim respectaţi, să nu ne calce nimeni în picioare", a spus Maia Sandu.
- Alegeri prezidenţiale în R. Moldova. Dezbatere Maia Sandu - Alexandr Stoianoglo: "Este o ofensă adusă românilor...
- Cum au fost "ajutaţi" bătrânii dintr-un azil din R. Moldova să voteze: "Vrei cu Stoianoglo, da?"
- Maia Sandu a explicat de ce nu a anulat alegerile din R. Moldova, în ciuda fraudelor: "Să câștigăm în faţa...
- "V-aș lua pașapoartele românești și v-aș duce în Siberia". Mesajul viral al unei femei din R. Moldova pentru...
Cine este Renato Usatîi
Renato Usatîi este un personaj controversat pe scena politică din Republica Moldova. Om de afaceri, el este în prezent primar în Bălți, dar apare ca un susținător al intereselor Kremlinului în Republica Moldova. La fel ca Alexandr Stoianoglo, a boicotat referendumul pentru înscrierea aderării la UE în Constituția ţării. Într-un interviu din 2013, Usatîi a afirmat că Vladimir Putin este "eroul meu".
După primul tur al alegerilor prezidențiale, Renato Usatîi a declarat că va decide ulterior, la nivel de partid, pe cine va susține în al doilea tur. La alegerile prezidențiale din 20 octombrie, Usatîi s-a clasat pe locul trei, cu 13,79% din voturile oferite de alegători. În turul doi vor lupta candidata PAS, Maia Sandu, care a luat 42,45% din voturi, și candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, care a adunat 25,98% din voturi. Turul doi al scrutinului prezidențial va avea loc în 3 noiembrie 2024.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰