Alegeri în Statele Unite. Americanii votează majoritatea din Congres pentru ultimii doi ani din mandatul lui Trump
Preşedintele american Donald Trump îşi afişează încrederea înaintea alegerilor de la jumătate de mandat, marţi, care vor stabili majoritatea în Congres în ultimii doi ani ai mandatului său, iar democraţii speră la prima revanşă politică, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump îşi afişează încrederea înaintea alegerilor de la jumătate de mandat, marţi, care vor stabili majoritatea în Congres în ultimii doi ani ai mandatului său, iar democraţii speră la prima revanşă politică, relatează AFP.
(Actualizare): Cozile lungi de aşteptare şi defectarea unor aparate de vot au creat probleme în prima parte a zilei în unele circumscripţii electorale, în alegerile de la jumătate de mandat.
(Actualizare): Cel puțin 33.1 milioane de voturi au fost exprimate la secţiile de votare sau prin poștă la nivel național, în primele ore ale zilei, potrivit datelor colectate de Catalist. În comparaţie, la alegerile intermediare din 2014, au fost cel puțin 20,6 milioane de voturi în prima parte a zilei de votare, transmite CNN.
(Actualizare): Contul de Twitter al celor de la Google Trends a anunţat că fraza "Dónde votar" ("unde să votezi" în limba spaniolă) este cea mai importantă căutare de pe Google în SUA, transmite CNN.
(Actualizare): Primele secţii de votare au fost deschise pe Coasta de Est, la ora locală 6.00 (13.00, ora României), iar o oră mai târziu cele din jumătate din statele în care se află electori. Posturile de televiziune de peste Ocean au difuzat imagini cu cozi lungi de aşteptare în faţa unor secţii.
”Mergeţi să votaţi!”, a îndemnat liderul republican duminică seara, în al patrulea miting din weekend, la Chattanooga, în Tennessee. El a participat luni la alte trei mitinguri în trei state din Midwest.
Multiplicându-şi deplasările, la fel ca la sfârşitul campaniei sale victorioase din 2016, Donald Trump a repetat în mai multe rânduri că simte ”electricitate în aer ca niciodată din 2016”.
La fiecare etapă, el şi-a savurat în mod vizibil reîntâlnirea cu cei care l-au adus la putere, veniţi cu miile să-l asculte, la discursuri care au durat uneori o oră şi jumătate, cu avionul prezidenţial în fundal, un ”obişnuit” al unor adunări organizate pe aeroporturi.
”Nu prea mai auzim vorbindu-se de marele val albsatru”, declara el duminică seara, referindu-se la mareea democrată pe care unele sondaje o preconizau acum câteva luni. ”Poate că vor ieşi cu bine, cine ştie...”.
Vicepreşedintele său, Mike Pence, s-a amuzat imaginându-şi că valul albastru se loveşte ”de un zid roşu”, culoarea republicană.
După numeroase alegeri parţiale şi locale care au avut loc din 2016, toţi americanii vor da marţi un verdict asupra preşedinţiei lui Donald Trump.
Cele 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor vor fi reînnoite pe o perioadă de doi ani, iar 35 dintre cele 100 de mandate din Senat pe o perioadă de şase ani - Camera şi Senatul sunt în prezent majoritar republicane - iar 36 dintre cei 50 de guvernatori (şefi ai executivelor statelor) vor fi de asemenea aleşi.
Donald Trump a condus campania republică, erijându-se în garantul sănătăţii economiei Statelor Unite şi într-un meterez împotriva imigraţiei clandestine şi ”caravanelor” de migranţi din America Centrală care traversează în preznet Mexicul către frontiera americană.
”Democraţii vor să invite caravană după caravană să ne umple ţara”, a declarat el. ”Asta e o invazie. Puţin îmi pasă de ceea ce spune presa falsă, asta este o invazie a ţării noastre”.
OBAMA, MOBILIZAT
Democraţii au făcut campanie pe tema apărării sistemului de sănătate reformat de Barack Obama, însă pariază totodată pe respingerea lui Donald Trump, pe care mulţi îl cataloghează în mod deschis drept un mincinos şi un catalizator al violenţelor rasiste şi antisemite care au îndoliat ţara. Ei contează pe voturile alegătorilor din zonele de la periferia oraşelor şi republicanilor care-şi regretă votul din 2016.
În lipsa unui lider natural, în urma înfrângerii lui Hillary Clinton, Barack Obama a fost cel mai căutat de către candidaţi democraţi angajaţi în campaniile cele mai dificile.
”Aceşti republicani mint în mod flagrant, repetat, îndrăzneţ, sfruntat. Inventează baliverne”, a tunat fostul preşedinte duminică, în Indiana.
”Trebuie să existe consecinţe atunci când oamenii nu spun adevărul”, a subliniat el.
UN CONGRES DIVIZAT
În mod istoric, partidul aflat la putere obţine rareori victoria în alegerile de la jumătate de mandat, cu excepţia, recent, a lui George W. Bush, în 2002, după atentatele de la 11 septembrie. Barack Obama şi Bill Clinton şi-au văzut adversarii ”cucerind” Camera, după doar doi ani de mandat.
Cursa este foarte diferită între cele două Camere ale Congresului.
La Camera Reprezentanţilor, unde democraţii urmează să smulgă 23 de mandate, sindajele la nivel naţional îi creditează pe democaţi cu un avantaj - cu 50% din intenţiile de vot, la 43% - potrivit unei anchete publicate duminică de Washington Post (WP).
Ultimul sondaj CBS preconizează că scenariul cel mai probabil este o uşoară majoritate democrată.
Însă, rezultatul votului în cele aproximativ 60 de circumscrpţii, puternic disputate, este greu de prezis.
La Senat, republicanii preconizează sus şi tare că îşi vor consolida majoritatea. Harta îi avantajează, în contextul în care înnoirea a o treime din mandate are loc, anul acesta, în state majoritar conservatoare.
Senatorii în exerciţiu cei mai în dificultate sunt democraţii aleşi în North Dakota şi Indiana, la realegerea lui Barack Obama.
Statele Unite ar putea, aşadar, să se trezească, la 3 ianuarie 2019, cu un Congres împărţit. Acest lucru ar putea fi suficient să-i pună beţe-n roate celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, al cărui program legislativ ar fi blocat timp de 22 de luni înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰