Video Alegeri în SUA: Democraţii şi republicanii, un duel care ar putea decide soarta lumii întregi
Americanii decid mâine soarta Statelor Unite şi a lumii întregi. Aproape 250 de milioane de votanţi sunt aşteptaţi la alegerile de la mijlocul mandatului preşedintelui. Ultimele sondaje de opinie îi dau favoriţi pe republicani. Victoria lor l-ar putea ajuta pe Trump să revină în Biroul Oval, în timp ce administraţia Biden va trebui să lupte pentru supravieţuire. Iar pe plan internaţional, Ucraina ar pierde un mare aliat
Un singur loc pierdut sau câştigat în Senat şi Camera Reprezentanţilor va schimba peisajul politic american, cu doi ani înainte de alegerile prezidenţiale.
Înfrângerea democraţilor ar fi similară cu un vot negativ dat administraţiei Biden, în timp ce o victorie a republicanilor, poate cântări decisiv în revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Deja pe culoarele de la Washington se vorbeşte despre suspendarea lui Joe Biden, în cazul în care republicanii vor deţine puterea în Congres.
Donald Trump - fostul preşedinte SUA: Partidul Republican este determinat să nu permită ca America să devină o ţară comunistă. Nu putem permite să devină America o ţară comunistă. Dacă noi (republicanii - n.r.) nu începem să câştigăm alegerile în mod evident şi corect, atunci exact asta o să se întâmple, o să devenim o ţară comunistă.
Cu un congres majoritar republican, Ucraina are şanse mari să piardă sprijinul Statelor Unite în războiul cu Putin.
- Elon Musk le recomandă americanilor să voteze cu republicanii la alegerile midterms
- NYT: Rusia încearcă să influenţeze rezultatul alegerilor parlamentare din SUA. Ce ar avea de câştigat Moscova
- Alegeri în SUA: Cursă strânsă între republicani și democrați. Statele-cheie în care se va decide controlul...
Marjorie Taylor Greene: Sub conducerea republicanilor, niciun ban nu va mai merge în Ucraina. Ţara noastră este pe primul loc.
SUA, alegeri pentru soarta lumii
Dacă republicanii vor fi majoritari şi vor merge până la capăt cu acest plan, analiştii de politică externă cred că raportul de forţe din regiunea noastră va avea de suferit.
Cristian Pârvulescu, analist politic: De aceea, alegerile acestea vor complica şi mai mult rolul Statelor Unite pe plan mondial, nu-l vor simplifica. Să nu neglijăm, însă, faptul că Putin a mizat pe un succes al Republicanilor, nu pentru că Republicanii ar fi pro-ruşi, ci pentru că asta va complica foarte mult exerciţiul administraţiei.
În aceste condiţii, Rusia a început să facă şi ea campanie electorală în Statele Unite şi nu se jenează să recunoască. Pe reţele sociale au apărut mii de mesaje în care este Joe Biden este criticat pentru că foloseşte banii americanilor pentru a ajuta Ucraina în război.
„Am intervenit (în alegerile din SUA - n.r.), intervenim și vom continua să intervenim. Cu atenție, cu precizie, cu operativitate și în felul nostru, așa cum știm să facem.“ spune miliardarul Evgheni Prigojin, care a înfiinţat o grupare paramilitară şi a cărui firmă se ocupă de catering pentru Kremlin la recepţiile oficiale. Joe Biden a transformat această temă în atu pentru el.
Joe Biden, preşedintele SUA: Democraţia se află în acest moment pe buletinul de vot. Eu spun asta de când am candidat. Sunt peste 300 de candidați republicani pentru funcții de stat, locale și federale care care spun că eu nu am câștigat de fapt alegerile.
Voturile din 6 state ar putea fi decisive. Arizona, Georgia, Michigan, Pennsylvania, Wisconsin şi Nevada, unde există comunităţi importante de români, sunt recunoscute ca fiefuri republicane. La alegerile prezidenţiale de acum doi ani, Joe Biden a reuşit să câştige, însă, şi acolo.
Marian Petruţa, român stabilit în Statele Unite: Vorbim despre balanţa puterii aici în Statele Unite. Întotdeauna, la jumătatea mandatului, de obicei, partidul care este la putere sau are preşedinţia cam pierd controlul în Congres.
La alegerile de mâine sunt puse în joc toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 35 din cele 100 de locuri ale Senatului. Cele mai recente sondaje de opinie îi dau favoriţi pe republicanii lui Trump.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰