Antena Meniu Search
x

Video Alegeri prezidențiale Franța. Absenteismul îi dă emoții lui Emmanuel Macron

Francezii merg azi la urne pentru a-l alege pe cel care-i va conduce pentru următorii cinci ani. Are loc primul tur de scrutin şi doisprezece candidaţi vor fotoliul de la Elysee. Miza pentru Franţa şi pentru Europa este însă una uriaşă. Şi asta pentru că riscul ca Franţa să fie condusă de un preşedinte extremist a crescut în ultimele săptămâni, iar prezenţa mică la urne, riscă să dea peste cap toate calculele pe care şi le-au făcut candidaţii. Favoriţi să intre în turul doi, sunt actulaul preşedinte, Emamnuel Macron, şi lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen. 

de Redactia Observator

la 10.04.2022, 21:05

Vezi și

Francezii nu s-au grăbit la urne. Din cele 48 de milioane de alegători, până după-amiază, doar un sfert dintre ei veniseră să-şi voteze viitorul preşedinte.

Chiar dacă Macron va fi reales, va fi foarte dificil, pentru că am ratat deja multe oportunităţi.

După mai bine de doi ani de pandemie, din nemulţumirea populaţiei, au avut de câştigat liderii radicali, aşa că principalele ameninţări pentru Macron vin din tabăra extremiştilor. Eterna candidată, dar niciodată preşedinte, lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen are acum şanse să producă marea surpriză şi asta pentru că a exploatat la maximum problemele cu care se confruntă societatea franceză.

Emoții pentru Emmanuel Macron

Pe acelaşi subiect

Marine Le Pen, candidat extrema dreaptă: Dacă problema puterii de cumpărare te sugrumă astăzi este pentru că politicienii anteriori te-au sărăcit. Dacă te simţi escrocat de preţ, când iţi umpli maşina cu benzină, este pentru ca s-au luat decizii, în special fiscale, care să te facă să plăteşti un preţ atât de mare.

Însă, scenariul unei Franţe conduse de un lider extremist, cu viziuni anti-europene, dă fiori Europei. Şi asta pentru că Marine Le Pen nu a ascuns niciodată că nu vede cu ochi buni Uniunea Europeană, iar o Franţa anti-UE ar bloca funcţionarea blocului comunitar. Pentru ţara noastră, victoria lui Le Pen ar putea însemna o schimbarea a relaţiei bilaterale, investiţii franceze mai puţine, şi, chair o retragere a soldaţilor francezi care au fost mobilizaţi aici. Iar Singurul atu al lui Emmanuel Macron în faţa lui Le Pen este apropierea acesteia de Vladimir Putin.

Macron nu pare însă îngrijorat. Dintre favoriţi, a venit ultimul la urne, însoţit de prima doamnă a Franţei. Actualui lider de la Elysee a fost tot un zâmbet şi s-a oprit să facă o baie de mulţime.

Emmanuel Macron: Este vital ca oamenii să meargă la vot. Este foarte important, pentru că aşa vom alege direcţia în care mergem în anii ce vor veni.

Emmanuel Macron nu are însă motive să zâmbească. Deşi conduce în sondaje, lucrurile arată cum nu se poate mai rău pentru el. A intrat în ultimul moment în campania electorală şi de atunci nu a făcut decât să scadă în sondaje.

Marc Lazar, profesor ştiinţe politice: Macron este primul preşedinte al celei de-a Cincea Republici, care are o rată atât de mare de respingere, aş numi-o chiar nivelul de ură pentru Macron.

Francezii îi reproşează mai ales că a acordat prea multă atenţie politicii externe, mai exact, conflictului din Ucraina, într-un moment în care pe plan intern, preţurile la alimente şi energie au explodat.

Franțuzoaică: Cu Macron este ca în Evul Mediu. Se crede rege. Ia decizii de unul singur. M-am săturat de dispreţul pe care îl are faţă de oameni, de modul cum vorbeşte cu oamenii, când ne spune: "doar treci strada şi vei găsi de muncă".

Ultimele sondaje der opinie îl dau pe Emmanuel Macron cu 26% din intenţiile de vot, urmat la doar 4% distanţă de Marine Le Pen şi liderul extremei stângi, Jean-Luc Melenchon, cu aproximativ 15%. Însă, dacă în turul doi, Marine Le Pen se va putea baza pe mare parte din voturile care vor merge acum atât către Melenchon, cât şi pe cele care merg către Eric Zemmour, celălat candidat de extrema dreapta, Emmanuel Macron va fi nevoit să-i convingă pe indecişi să voteze cu el.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Alegeri prezidențiale Franța. Absenteismul îi dă emoții lui Emmanuel Macron