Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a ajuns pe lista de sancţiuni a SUA

Statele Unite au impus marți noi sancțiuni Rusiei, vizând-o pe Alina Kabaeva, o fostă gimnastă olimpică pe care Trezoreria americană a descris-o ca având o relație strânsă cu președintele Vladimir Putin, ca parte a celui mai recent răspuns al Washingtonului la războiul din Ucraina.

de Antonia Roşu

la 03.08.2022 , 10:51

SUA o sancţionează pe Alina Kabaeva, presupusa parteneră a lui Vladimir Putin SUA o sancţionează pe Alina Kabaeva, presupusa parteneră a lui Vladimir Putin - Profi Media

Presupusa iubită a lui Vladimir Putin a fost sancţionată de guvernul american, pe baza motivului invadării Ucrainei de către Rusia. Alina Kabaeva este cea mai recentă persoană de pe lista Biroului de Control al Activelor Străine, care i-a îngheţat orice bun aflat pe teritoriul SUA și a interzis, în general, oricăror cetăţeni americani să facă afaceri cu ea, relatează The Guardian.

Măsura a venit la aproximativ trei luni după ce Casa Albă a declarat că fosta gimnastă nu este scutită de sancțiuni. Oficialii Marii Britanii au sancționat-o, de asemenea, şi ei pe Kabaeva în luna mai. Aceasta este în prezent președinta New Media Group în Rusia, cea mai mare companie media privată din țară.

Țările occidentale au aplicat sancțiuni economice asociaţilor și persoanelor apropiate lui Putin, pentru a-l pedepsi pentru decizia de a invada Ucraina în februarie. SUA au evitat o confruntare directă cu Rusia, dar au furnizat miliarde de dolari în arme și alte resurse pentru a-i ajuta pe ucraineni.

Articolul continuă după reclamă

Zvonurile cum că cei doi ar avea mai mulţi copii împreună circulă de câţiva ani

Pe acelaşi subiect

Kremlinul a negat pentru multă vreme că Putin, în acest moment divorțat, ar fi implicat în vreo relaţie cu renumita gimnastă. Diverse rapoarte publicate sugerează însă că cei doi ar avea şi copii împreună: doi băieţi şi două fete gemene, care trăiesc în Elveţia, conform publicaţiilor din Occident.

Kabaeva, originară din Uzbekistan, a câștigat aurul la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena. Mai târziu, ea a petrecut mai mult de șase ani ca parlamentar în partidul politic a lui Putin, înainte de a prelua conducerea National Media Group în 2014.

Celelalte companii ruseşti sancţionate de către Trezoreria americană

Ultima rundă de sancțiuni vizează, de asemenea, Publichnoe Aktsionernoe Obschestvo Magnitogorskiy Metallurgicheskiy Kombinat (MMK), unul dintre cei mai mari producători de oțel din lume, precum și pe proprietarul majoritar și președintele consiliului de administrație, Viktor Rashnikov, a precizat Trezoreria.

Trezoreria a precizat că MMK este unul dintre cei mai mari contribuabili din Rusia și reprezintă o sursă substanțială de venituri pentru guvernul rus, potrivit MediaFax.

Antonia Roşu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Alina Kabaeva, presupusa iubită a lui Vladimir Putin, a ajuns pe lista de sancţiuni a SUA