Video "Am auzit două bubuituri, apoi am văzut trupurile pe asfalt". Patru prieteni au murit într-un accident înfiorător, în Italia. Doi dintre ei au fost aruncați din mașină
Patru morți și doi răniți răniți grav. Este bilanțul înfiorător al unui accident rutier cumplit, produs duminică dimineață, puțin după ora 5.00, pe o stradă din Cagliari, în Italia. Victimele sunt șase buni prieteni, toți cu vârste între 19 și 24 de ani.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Noi nume anunţate de Trump în administraţia sa: departament special înfiinţat pentru Musk. Cine va conduce CIA şi Pentagonul
În accident, și-a pierdut viața Najibe Lavinia Zaher, în vârstă de 19 ani, fiica lui Omar Zaher, consilier municipal în Selargius, regiunea Cagliari. Urma să se înscrie la universitate.
O altă victimă este Alessandro Francesco Sanna, tot de 19 ani, din Assemini. Din cercetările efectuate de polițiștii locali, acesta s-a aflat la volanul mașinii.
În tragicul accident a murit și Simone Picci, în vârstă de 20 de ani, din Cagliari. Potrivit relatărilor L'Unione Sarda, tânărul a mai fost implicat într-un alt accident la începutul anului. Atunci, autoturismul în care se afla împreună cu un prieten a izbit un parapete median. Amicul său a intrat într-un comă şi a murit câteva săptămâni mai târziu.
A patra victimă este Giorgia Banchero, o fată de 24 de ani, din Assemini.
- Motociclist mort în Satu Mare, după un accident înfiorător. Tânărul avea în rucsac sute de grame de droguri
- Cuplu proaspăt căsătorit, accident mortal la nici două luni de la nuntă. Ea a sfârșit pe loc, iar el este în...
- Groază după o depășire inconștientă. Trei oameni au murit într-un Trabant făcut scrum, spulberat de un VW...
Cei doi tineri care au supraviețuit se numesc Alessandro Sainas și Manuel Incostante, sunt din Cagliari și au 19 ani. Au fost răniți grav și transportați la spital în cod roșu, dar viața lor nu este pusă în pericol, potrivit Sky tg24.
Filmul tragediei
Accidentul s-a produs duminică dimineață, puțin după ora 5.00.
Cei șase prieteni fuseseră într-un club și, cel mai probabil, se întorceau acasă. Circulau într-un Ford Fiesta pe Viale Marconi, direcția, Quartu Sant'Elenacare, când, din motive necunoscute, mașina a lovit o bordură în apropierea pasajului superior Asse Mediano, poate în încercarea de a trece pe marginea drumului, relatează agenția de presă italiană ANSA.
În urma impactului, mașina s-a răsturnat, iar bucăți din caroserie s-au împrăștiat pe șosea. Imaginile surprinse la locul tragediei arată dimensiunea dezastrului:
Patru dintre tineri au fost aruncați din autoturism, iar doi dintre ei au murit pe loc. Alți doi au rămas prinși între fiare și a fost necesară intervenția pompierilor pentru a-i elibera.
La fața locului au intervenit imediat mai multe ambulanțe, pompierii și poliția municipală din Cagliari. Din nefericire, însă, pentru patru dintre cei șase tineri nu s-a putut face nimic, iar cei doi răniți au fost transportați la spital. Parchetul din Cagliari a deschis o anchetă în privința accidentului, viteza mare fiind, probabil, cauza tragediei.
"Am auzit două bubuituri, apoi am văzut trupurile pe asfalt"
Potrivit investigațiilor efectuate de poliția locală, Alessandro Francesco Sanna conducea Fordul Fiesta, iar Najibe Lavinia Zaher era pe locul din dreapta.
Pe bancheta din spate se aflau ceilalți patru tineri, care au fost aruncati din habitaclu: Simone Picci și Giorgia Banchero au murit pe loc, in timp ce Alessandro Sainas și Manuel Incostante au fost transportați la spitalele spitalele Brotzu și Policlinico. "Am auzit două bubuituri, apoi am văzut trupurile pe asfalt", povestește îngrozit un martor al tragediei.
În prezent, polițiștii municipali adună diferitele mărturii și vizionează filmările surprinse de camerele de supraveghere din zonă, pentru a putea stabili cum s-a produs nenorocirea.
Potrivit autorităților din Peninsulă, 420 de persoane au fost victime ale accidentelor rutiere numai în weekend-urile din această vară (din iunie până la începutul lunii septembrie). Doar într-un singur weekend din luna iulie, pe drumurile italiene au murit 180 de persoane.
La Repubblica scrie că, în urmă cu șase ani, pe 17 septembrie 2016, în aceeași Viale Marconi din Cagliari, a avut loc un accident asemănător. Atunci, trei tineri cu vârste între 18 și 26 de ani au murit, iar alți doi au fost răniți. La ora 4 dimineața, mașina cu care se deplasau s-a răsturnat de mai multe ori, duoă ce șoferul a pierdul controlul volanului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰