Galerie foto "Am început să o târăsc, o călcau în picioare". Mirii, nevoiţi să se mute din oraş, după infernul de la nuntă. Mireasa şi-a pierdut mama şi fratele, mirelui i-a murit tatăl
Dezastrul produs în urma incendiului de la nunta din Irak a lăsat răni adânci în sufletele celor care şi-au pierdut familiile în flăcări. Peste 100 de persoane au murit în infern, iar alţi peste 150 de oameni au fost răniţi. Mirii dau vine pe managerul sălii pentru dezastrul creat şi spun, printre lacrimi, că nu mai pot decât să plece din satul lor pentru a putea trece peste tragedie.
Mirele, Revan, îl acuză pe managerul restaurantului pentru dezastrul în urma căruia peste 100 de oameni au murit, iar alţi peste 150 au fost răniţi. Deşi sala fusese aranjată pentru 900 de invitaţi, capacitatea sălii nu ar fi trebuit să depăşească 400 de locuri. Nu crede însă că artificiile ar fi fost de vină pentru producerea incendiului, mai ales că fuseseră asiguraţi că nu sunt periculoase.
Peste 100 de oameni au murit în incendiul de la nunta din Irak
Atât el, cât şi soţia s-a au declarat pentru Sky News că nu mai pot trăi în comunitatea lor, mai ales că unele persoane îi condamnă şi spun că ei ar fi vinovaţi pentru producerea tragediei. Incendiul devastator a avut loc în timpul nunţii, în Waraqosh, provincia Ninive din nordul Irakului. Flăcările au izbucnit chiar în momentul în care cei doi aveau primul dans.
- Cauza incendiului de la nunta din Irak, unde peste 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în infern. Flăcările au...
- "S-a deschis iadul. Am văzut 26 de cadavre, o fetiţă era arsă complet în baie". Cea mai cruntă mărturie după...
- Răsturnare de situaţie în cazul mirilor despre care se credea că au murit arşi de vii la nuntă. Au scăpat...
Revan, 27 de ani, și mireasa, Haneen, 18, mărturisesc printre lacrimi că nu îşi pot reveni nici acum din şocul trăit şi că se simt „morţi pe dinăuntru”, în ciuda faptului că au supravieţuit incendiului. Revan a pierdut 15 membri ai familiei sale, iar soţia sa 10, inclusiv mama şi fratele ei. Tatăl tinerei este de asemenea într-o stare critică. Alți cel puțin 150 de oameni au fost, de asemenea, răniți.
Mirele şi mireasa, nevoiţi să părăsească oraşul natal
Nu mai pot trăi în oraşul natal din cauza celor întâmplate, mărturisesc cei doi. Durerea este atât de mare încât mireasa nu poate vorbi. Priveşte în gol retrăind fiecare moment din infernul care i-a ucis familia şi care a distrus ceea ce trebuia să fie cea mai frumoasă zi din viaţa lor.
„Nu mai putem locui aici. Nu mai putem. Adică, de fiecare dată când încercăm să avem parte de puţină fericire, ni se întâmplă ceva tragic și ne distruge fericirea. Deci, cel mai bine este să plecăm. Este adevărat că stăm aici în fața voastră în viață. Dar în interior suntem morți. Suntem amorțiți. Suntem morți în sufletul nostru", a spus Revan.
La nunta de marți seara ar fi participat în jur de 900 de invitaţi, în ciuda faptului că sala în care a fost organizat evenimentul avea o capacitate de doar 400 de persoane. Flăcările au izbucnit în timpul primului lor dans, în jurul orei 22.45. În timp ce primele date din anchetă sugerează că artificiile folosite ar fi pornit incendiul, Revan crede că flăcările ar fi pornite direct din tavan.
"Ar fi putut fi un scurtcircuit, nu știu. Dar focul a început din tavan. Am simțit căldura... Când am auzit trosnitul m-am uitat la tavan. Atunci, tavanul, care era tot nailon, a început să se topească. A durat doar câteva secunde."
Momentul în care flăcările izbucnesc în interiorul restaurantului
Imagini video surprind momentul în care cei doi dansează, în timp ce bucăţi de material arzând încep să cadă din acoperiş. El a spus că două mici artificii au fost aprinse în timp ce au început să danseze, urmate de alte patru câteva minute mai târziu. Revan povesteşte că ar fi avut loc o întrerupere de curent, iar când a revenit lumina a văzut flăcările în tavan. Atunci oamenii au început să ţipe şi să fugă, creând o busculadă şi blocând uşile. A încercat să îşi ajute soţia, tânăra neputând să alerge din cauza rochiei de mireasă.
"Mi-am apucat soția și am început să o târăsc. Am tot târât-o și am încercat să o scot pe la ieşirea din bucătărie. În timp ce oamenii fugeau, oamenii o călcau în picioare. Are picioarele rănite."
Potrivit mirelui, în interiorul sălii ar fi existat un singur stingător, dar care nu era funcţional.
De asemenea, în privinţa artificiilor, tatăl său l-a întrebat pe managerul sălii cu privire la riscurile de accidente, dacă sunt şanse ca artificiile să provoace scântei care ar putea „ateriza pe rochia miresei”, dar proprietarul l-a asigurat că artificiile sunt electrice şi că pot inclusiv să le atingă sau să pună plastic pe ele pentru că nu se va întâmpla nimic, relatează Sky News.
„Rudele noastre, prietenii noștri, cei dragi au murit cu toții. Acum două zile i-am îngropat unchiul [Haneen] și cele două fiice ale lui. Ieri l-am îngropat pe celălalt unchi al ei. Azi i-am îngropat fiica și i-am îngropat mama. Tatăl ei este într-o stare critică. Nu știm care este starea lui", a spus Revan. "Mătușa mea a murit. Sora mea a avut arsuri. Soțul ei are arsuri pe tot corpul. Unchiul meu a pierdut 7 membri. Atât de mulți oameni. Și în fiecare zi auzim mai multe știri. În noaptea nunții... de ce s-a întâmplat asta? Ce am făcut? De ce s-a întâmplat asta?"
În urma incendiului, prim-ministrul irakian Mohammed Shia' al Sudani a declarat pe rețelele de socializare că l-a contactat pe guvernatorul provinciei Ninive și pe miniștrii Sănătății, îndrumându-i să facă toate eforturile necesare pentru a oferi ajutor celor afectaţi de incendiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰