Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Armata Ucrainei: Soldații ruși dezertează și suportă pierderi grele. Nu au capturat centrala nucleară de la Zaporojie 

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat luni noapte că soldații ruși sunt demoralizați și suportă pierderi grele, sunt frecvente cazurile de dezertare și neascultare. Ucrainenii au respins și varianta rușilor că au capturat centrala nucleară de la Zaporojie  - cea mai mare din Europa - unde s-au dus lupte grele. Războiul dintre ruși și ucraineni a intra în a cincea zi.

de Redactia Observator

la 28.02.2022 , 11:40

Armata Ucrainei: Soldații ruși dezertează și suportă pierderi grele. Nu au capturat centrala nucleară de la Zaporojie Armata Ucrainei: Soldații ruși dezertează și suportă pierderi grele. Nu au capturat centrala nucleară de la Zaporojie - Profimedia

Forțele armate care apără Kievul au desfășurat un sistem ”dens” și ”pe mai multe niveluri de apărare a capitalei”, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei într-o informare publicată pe pagina de Facebook luni la ora 00.00. În Kiev se duc lupte împotriva unui număr mic de grupuri de sabotaj-recunoaștere, formate din 3-15 persoane înarmate, îmbrăcate în uniforma Forțelor Armate ale Ucrainei, dar cu veste antiglonț ale Federației Ruse. 

”Adversarul continuă operațiunea ofensivă aer-sol împotriva Ucrainei. În timpul operațiunii de asalt aer-sol a continuat să tragă în aeroporturi militare și civile, puncte de control militar, instalații de apărare aeriană, obiective critice importante de infrastructură, așezări și unități din zonele de apărare. În Polisia ( Jitomir și Kiev) în direcția Kievului, inamicul încearcă să reia ofensiva lansând un ponton peste râul Irpin în zona Demydiv (periferia Kievului). O altă încercare a ocupantului de a captura orașul Irpin a eșuat. Forțele de apărare ucrainene au distrus noile echipamente inamice.

În toate direcțiile, unitățile de tancuri și mecanizate ale Forțelor Armate ale Ucrainei cu sprijinul artileriei mențin apărarea anumitor frontiere. Forțele Aeriene ale Ucrainei resping atacurile aeriene inamice Forțele armate care apără Kievul au desfășurat un sistem dens și pe mai multe niveluri de apărare a capitalei. Există o luptă sistematică împotriva unui număr mic de grupuri de sabotaj-recunoaștere  în număr de 3-15 persoane înarmate, în uniforma Forțelor Armate ale Ucrainei, dar cu veste antiglonț ale Federației Ruse”

Articolul continuă după reclamă

Lupte lângă centrala nucleară de la Zaporojie

Pe acelaşi subiect

Oficialii ucraineni au negat afirmațiile rusești că forțele sale au capturat centrala nucleară de la Zaporojie  - cea mai mare din Europa. Energoatom, compania nucleară de stat a Ucrainei, a declarat agenției de presă Interfax că astfel de afirmații ale Moscovei sunt „o minciună absolută, un fals”.

Luni dimineață, Rusia a declarat că trupele sale au ocupat uzina și că operațiunile continuă în mod normal. Generalul major Igor Konașenkov de la Ministerul rus al Apărării a declarat că „forțele ruse păzesc și controlează pe deplin zona din jurul centralei nucleare Zaporojie. Personalul continuă să lucreze la întreținerea instalațiilor și la controlul situației radioactive în modul normal. Fondul radioactiv este normal”.

Armata rusă revendică ”supremaţia aeriană” în Ucraina şi acuză Kievul că foloseşte civili drept ”scuturi umane”

Armata rusă a dat luni asigurări că civilii pot părăsi liber Kievul, acuzând totodată partea ucraineană că îi foloseşte ca "scuturi umane", potrivit Reuters. "Toţi civilii din oraş pot părăsi capitala ucraineană liber, pe drumul Kiev-Vasilkiv", la sud-vest de capitală, a mai declarat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, care a revendicat şi "supremaţia aeriană" în toată Ucraina. Potrivit ministerului, citat de Interfax, forţele ruse au cucerit oraşele Berdiansk şi Energodar situate în sud-estul regiunii Zaporojie, precum şi zona de lângă centrala nucleară din Zaporojie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Ştiri externe » Armata Ucrainei: Soldații ruși dezertează și suportă pierderi grele. Nu au capturat centrala nucleară de la Zaporojie