Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cinci asasini s-au angajat unul pe celălalt să comită o crimă, dar s-au turnat la poliție

Un om de afaceri din China care a vrut să-și ucidă rivalul și-a văzut planul năruit de niște asasini ezitanți. Nu mai puțin de 5 asasini s-au plătit unul pe celălalt ca să ducă la capăt misiunea, dar niciunul n-a avut curajul să o facă.

de Cristian Toteştean

la 26.10.2019 , 17:58

Cei cinci așasini judecați pentru complotul eșuat Cinci asasini care s-au angajat unul pe celălalt ca să comită o crimă au ajuns la poliție, în China - Tribunalul Poporului din Nanning

Un om de afaceri din China care a vrut să-și ucidă rivalul și-a văzut planul năruit de niște asasini ezitanți. Nu mai puțin de 5 asasini s-au plătit unul pe celălalt ca să ducă la capăt misiunea, dar niciunul n-a avut curajul să o facă. Totul s-a încheiat la poliție, iar apoi la închisoare.

Întreaga poveste a început din 2013, când Tan Youhui, un dezvoltator imobiliar din provincia chineză Guangxi, a tocmit un asasin ca să-i ucidă rivalul în afaceri. Pentru crimă, l-a plătit pe Xi Guangan cu 2 milioane de yuani (aproximativ 280 de mii de dolari).

Un asasin care a angajat un asasin...

Articolul continuă după reclamă

Asasinul a luat însă banii și a folosit în schimb jumătate din ei ca să angajeze pe Mo Tianxiang, un alt criminal, pentru a-l ucide pe afacerist.

Pe acelaşi subiect

Mo însă nu a dus nici el misiunea la capăt, spune The Independent. A angajat la rândul lui un asasin, Yang Kangsheng, căruia i-a plătit 38 de mii de dolari și promisiunea că îi va da încă 71 de mii de dolari după ce rezolvă cazul. Mo i-a dat și o fotografie a afaceristului care trebuia eliminat, plus numerele de la mașina lui.

Yang însă, ca și ceilalți, a preferat la rândul său să angajeze alt asasin. Anul următor, l-a recrutat pe un bărbat cu un nume foarte asemănător lui, Yang Guangsheng. I-a dat un avans de 28 de mii de dolari și promisiunea că, după asasinat, îi va da încă 71 de mii de dolari.

Cum a eșuat complotul

Câteva luni mai târziu, și acesta a pasat la rândul lui misiunea celui de-al cincilea asasin, Ling Xiansi, căruia i-a dat însă doar 14 mii de dolari. Potrivit New York Post, nemulțumit de sumă, Ling s-a dus fix la omul de afaceri care trebuia să-i fie țintă și i-a dezvăluit planul.

Împreună, au înscenat asasinatul, falsificând chiar și o fotografie, în care afaceristul apărea mort, legat cu mâinile la spate, cu care asasinul a încercat să încaseze banii de la cel care îl angajase. Însă omul de afaceri s-a dus și la poliție și a dat în vileag tot complotul.

Toată lumea la închisoare

Cei cinci asasini care și-au pasat cartoful fierbinte de la unul la altul au ajuns astfel să se toarne unul pe celălalt, iar anchetatorii au ajuns pe fir până la dezvoltatorul care a vrut să-și elimine rivalul. Atât asasinii, cât și dezvoltatorul au ajuns în cătușe și duși la proces.

Asasinii au primit pedepse între 2 și 4 ani de închisoare. Creierul complotului, dezvoltatorul imobiliar, s-a ales cu 5 ani după gratii.

Cristian Toteştean Like
Înapoi la Homepage
Comentarii

Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol


Întrebarea zilei
După minivacanţa de Paşte, vă mai permiteţi să plecaţi şi de 1 Mai?
Observator » Ştiri externe » Cinci asasini s-au angajat unul pe celălalt să comită o crimă, dar s-au turnat la poliție