Observator » Ştiri externe » Atac cu cuțitul la o școală din Polonia. Un elev a rănit mai mulţi colegi şi o profesoară: momentul arestării

Atac cu cuțitul la o școală din Polonia. Un elev a rănit mai mulţi colegi şi o profesoară: momentul arestării

Atac cu cuțitul la o școală din Polonia. Un elev a rănit mai mulţi colegi şi o profesoară Atacatorul care a rănit cel puţin 7 persoane la o scoală din Polonia - Poliţia Poloneză
Editor Georgiana Dulgheru | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.10.2026, 13:50 | Modificat la 07.10.2026, 14:11

Atac cu cuțitul la o școală din orașul polonez Ostroleka, din nord-estul țării. Un tânăr de 19 ani, elev al școlii profesionale, a rănit 7 persoane, elevi și profesori.

Atacul a avut loc înainte de prânz, în jurul orei 11:00. Înarmat cu un cuțit, tânărul ar fi rănit cel puțin 7 persoane, dintre care cinci copii. 

Două dintre victime au suferit răni grave. Printre răniţi se află și o profesoară a școlii, care a fost suferit răni la o mână. La fața locului a fost trimis și un elicopter medical.

După atac, agresorul a fugit, dar poliția l-a depistat și l-a reținut după aproximativ 25 de minute, potrivit presei locale. Poliţia a publicat o imagine cu momentul arestării.

Articolul continuă după reclamă

Un martor a povestit că din școală se auzeau strigăte de "ajutor" și "chemați poliția".

Primarul orașului a anunțat că școala a fost închisă, iar în toate celelalte unități de învățământ din oraș a fost restricționat accesul persoanelor din exterior.

Totodată autoritățile au anunțat că oferă asistență psihologică pentru elevi și profesori. Motivul atacului nu este cunoscut deocamdată.

Pe acelaşi subiect