ATAC TERORIST la Londra: Cum arată NOILE BARIERE instalate la Castelul Windsor şi Buckingham Palace, pentru prevenirea unui nou atentat (FOTO)
La o săptămână după sângerosul atac comis de Khalid Masood pe podul Westminster, poliţia britanică a luat măsuri speciale de securitate la unele dintre cele mai vizitate obiective turistice din Marea Britanie pentru a evita un nou atac similar.
La o săptămână după sângerosul atac comis de Khalid Masood pe podul Westminster, poliţia britanică a luat măsuri speciale de securitate la unele dintre cele mai vizitate obiective turistice din Marea Britanie pentru a evita un nou atac similar.
Poliția britanică a instalat, marți, noi bariere în jurul castelului Windsor al reginei Elisabeta a II-a, dar şi în apropierea Buckingham Palace.
Aceste măsuri au fost decise în urma unei revizuiri a situației de securitate la cel mai vechi și mai mare castel nelocuit din lume, situat la circa 32 de kilometri vest de capitală, a precizat poliția.
Peste 1,3 milioane de turiști vizitează Castelul Windsor în fiecare an, iar potrivit poliției noile bariere reprezintă o măsură suplimentară de protecție față de restricțiile de circulație uzuale.
"Nu există informații care să indice o amenințare specifică referitor la castel, dar recentele evenimente de la Westminster arată clar necesitatea introducerii de noi măsuri de securitate", a subliniat Dave Hardcastle, responsabil al poliției locale din Thames Valley.
Poliția consideră că este "adecvat și necesar să fie luate măsuri suplimentare de securitate pentru a proteja și susține publicul și Schimbarea gărzii", a menționat acesta, referindu-se la ceremonia de schimbare a gărzii care are loc cu regularitate la Windsor și este unul din momentele cele mai așteptate de turiști.
Viaţa merge mai departe
După o anchetă amănunţită, autorităţile au redeschis podul Westminster.
În atacul terorist comis de Khalid Masood, zeci de persoane de 12 naţionalităţi diferite au devenit victime. Multe dintre ele se află şi acum în spital şi primesc ajutorul de care au nevoie. Printre morţi se numără şi o mamă, Aysha Frade, care urma să îşi ia cei doi copii de la grădiniţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰