Video Autorităţile franceze au arestat doi bărbaţi suspectaţi că au participat la jaful de la Muzeul Luvru
Două persoane au fost arestate în urma unui jaf comis la Muzeul Luvru din Paris, în urma căruia hoții au evadat cu bijuterii de o valoare inestimabilă, inclusiv o parte din bijuteriile coroanei franceze.
Publicaţia franceză Le Figaro a relatat că doi bărbați au fost reținuți sâmbătă.
Unul dintre cei doi bărbaţi a fost arestat reţinut sâmbătă, către ora locală 22.00 (23.00, ora României), de către Poliţia Frontierei şi Brigada de Represiune a Banditismului (BRB), pe Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle.
El se pregătea să se îmbarce într-un avion către Algeria.
Cei doi bărbaţi sunt suspectaţi de faptul că au făcut parte din comandoul de patru persoane care a pătruns în incinta celebrului muzeu şi a dat spargerea în Galeria Apolo.
Autorităţile îi urmăreau pe cei patru răufăcători, care au fugit cu opt bijuterii ale Coroanei Franţei, după acest furt spectaculos, care ridică semne de întrebare cu privire la securitatea celui mai celebru muzeu din lume.
Valoarea obiectelor furate este estimată la 88 de milioane de euro.
Munca Poliţiei Tehnice şi Ştiinţifice de la Paris a jucat un rol hotărâtor în indentificarea suspecţilor, declară BFMTV a sursă apropiată anchetei.
Aproximativ 150 de prelevări au au fost realizate la locul spargerii şi au fost trimise la laborator pentru a fi analizate.
Infractorii au lăsat de asemenea în urma lor diverse obiecte - o şapcă, o torţă, o vestă galbenă şi discuri de polizor.
Unele dintre aceste lucruri au fost stropite cu benzină.
Autorităţile îi urmăreau pe cei patru răufăcători, care au fugit cu opt bijuterii ale Coroanei Franţei, după acest furt spectaculos, care ridică semne de întrebare cu privire la securitatea celui mai celebru muzeu din lume.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰