Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Avertismentul Interpolului: Armele trimise de Occident în Ucraina ar putea ajunge pe piața neagră

Un număr mare de arme trimise în Ucraina vor ajunge în mâinile infractorilor din Europa şi nu numai, a afirmat miercuri directorul general al Interpol, care a cerut statelor să se intereseze de urmărirea acestor arme, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 01.06.2022 , 22:55

Interpol cere statelor să colaboreze pentru monitorizarea situației acestor arme. Interpol avertizează că armele trimise în Ucraina ar putea ajunge pe piața neagră. - Profimedia

''Marea disponibilitatea de arme în timpul conflictului actual va duce la proliferarea armelor ilicite în faza post-conflict'', a declarat germanul Jürgen Stock pentru Asociaţia Presei Anglo-Americane din Paris, unde s-a deplasat din Lyon, sediul Interpolului.

''Infractorii se concentrează deja, chiar acum, pe aceasta'', a continuat el, văzând în Uniunea Europeană drept ''o destinaţie probabilă pentru aceste arme, deoarece preţurile acestor arme pe piaţa neagră sunt semnificativ mai mari în Europa, în special în ţările scandinave''. Aliaţii occidentali ai Kievului au expediat tone de echipament militar în Ucraina, care încearcă de mai bine de trei luni să respingă forţele ruse, care controlează deja zone din teritoriul său în est şi sud.

Marţi, preşedintele american Joe Biden a anunţat că Statele Unite vor ''furniza ucrainenilor sisteme de rachete mai avansate şi muniţii, care să le permită să lovească cu mai multă precizie ţinte cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina''. 

Articolul continuă după reclamă

Dar ''chiar şi armele care sunt folosite de armată, armele grele, vor fi disponibile pe piaţa criminală'', a avertizat Stock. ''Încurajăm deja ţările membre (ale Interpol, n.red) - avem o bază de date privind schimbul de informaţii privind armele - să utilizeze aceste baze de date deoarece nicio regiune sau ţară nu se poate ocupa singură de asta'', a continuat el.

''Infractorii despre care vorbesc operează la nivel global, aşa că aceste arme vor fi comercializate pe continente'', a comentat directorul general al Interpol.

Conflictul din Ucraina a provocat, de asemenea, o creştere a ''furturilor pe scară largă de îngrăşăminte, precum şi o creştere a produselor agrochimice contrafăcute deoarece aceste produse au crescut în valoare'', a subliniat el, precum şi o ''creştere a furturilor de combustibil în Europa'' din acelaşi motiv.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Avertismentul Interpolului: Armele trimise de Occident în Ucraina ar putea ajunge pe piața neagră