Video Un român care a fost în Afganistan îi imploră pe compatrioți să vină imediat acasă: "Talibanii nu vor avea milă. Vor lua prizonieri şi îi vor executa!"
Afganistanul este din nou o ţară sub teroare. În ultima săptămână, talibanii au cucerit mare parte din ţară şi ameninţă acum să pună mâna şi pe capitala Kabul. Ofensiva islamiştilor vine la o lună după ce ultimele trupe americane au părăsit Afganistanul şi ar putea duce la o nouă criză a refugiaţilor şi la noi atentate teroriste în Europa. Un fost contractor român care a lucrat în Afganistan îi imploră pe românii care mai sunt încă acolo să vină acasă pentru a scăpa cu viaţă.
Sunt scene pe care afganii mai în vârstă sperau că nu le vor mai trăi vreodată şi de care cei mai tineri doar auziseră. Bombe cad la fiecare pas, chiar şi în zonele locuite de civili. Cei care supravieţuiesc atacului aerian sunt vânaţi de terorişti de la sol.
Alungaţi de la putere după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, în numai o săptămână, rând pe rând, talibanii au pus stăpânire pe mare parte din ţară. Ieri au cucerit Kandahar, al doilea oraș ca mărime din Afganistan, după ce preluaseră deja controlul în alte 11 capitale de provincii. Odată cu oraşele cucerite, au pus mâna şi pe echipamentul militar cu care americanii au înzestrat armata afgană.
Fost contractor român în Afganistan: Nu vor avea milă. Ei vor să ocupe totul, inclusiv Green Zone-ul din Kabul. Vor acapara totul, fără discuţii, palatul, preşedintele, tot. Vor fi execuţii în masă. Vor lua prizonieri şi îi vor executa, vor face execuţiile în direct, pe Internet.
Talibanii sunt aproape de capitala Kabul. Regimul, zguduit din temelii
- NATO anunță că va oferi susţinere Administraţiei din Afganistan. Avertismentul lui Jens Stoltenberg pentru talibani
- Afganistanul „devine al doilea Vietnam” al americanilor. Talibanii au cucerit și Kandaharul: ”Vor sărbători...
- SUA, pregătite de cel mai negru scenariu. Pentagonul mobilizează armata pentru o posibilă evacuare a Ambasadei din...
Talibanii îşi croiesc acum culoar spre capitala Kabul, aflată încă în controlul guvernului afgan, nu se ştie încă pentru cât timp. Americanii, care s-au retras luna trecută din Afganistan, după 20 de ani de prezență militară, trimit acum 3000 de trupe pentru a evacua ambasada din Kabul. Mai au acolo cel puţin 1500 de oameni. Marea Britanie trimite şi ea soldaţi pentru a-şi evacua diplomaţii.
Ţara noastră nu mai are personal diplomatic în Afganistan, din 2019, după ce un atac al talibanilor a distrus 80% din sediul ambasadei din Kabul. Mai sunt însă români care lucrează acolo pentru companii private. Ei sunt acum în bătaia armelor.
Fost contractor român în Afghanistan: Compatrioţilor care sunt acolo, încă sunt acolo pe unele proiecte, de contractori vorbesc, să vină acasă cât mai curând, pentru că nu vor avea o şansă de scăpare de acolo.
Pe unde au trecut talibanii, spitalele sunt pline de răniţi: copii, femei, bătrâni. Taberele de refugiaţi şi parcurile sunt şi ele pline de oameni care au fugit din calea teroriştilor. Aproape jumtate de milion de oameni, numai de la începutul anului.
Statele Unite mențin decizia de retragere din Afganistan
Tot mai multe voci să acuze administraţia americană că a abandonat Afganistanul în mâinile teroriştilor, cu bună ştiinţă. Preşedintele Joe Biden spune însă că nu are niciun regret.
Joe Biden, preşedintele SUA: Trebuie să lupte pentru ei, să lupte pentru naţiunea lor. Le oferim sprijin aerian, ne asigurăm că aviaţa lor este funcţională, aprovizionăm forţele lor cu mâncare, echipament şi le plătim salariile.
Dacă Afganistanul va vădea cu totul în mâinile talibanilor, consecinţe vor fi pentru întreaga lume. Analiştii politici se tem de o renaştere a organizaţiei teroriste Al Qaeda şi nu exclud noi atentate teroriste în Europa. Un alt efect, o nouă criză a refugiaţilor, aşa cum Europa a cunoscut în 2015 şi de care Uniunea Europeană se teme şi a anunţat deja că nu o va putea gestiona.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰