Avionul Boeing prăbușit în Coreea de Sud, unul dintre cele mai populare modele din lume. Făcuse 13 zboruri în cele 48 de ore dinaintea tragediei
Investigaţiile privind accidentul care a avut loc duminică dimineaţa pe aeroportul internaţional Muan din Coreea de Sud continuă, în timp ce compania aeriană Jeju Air, implicată în incident, respinge ipoteza unui eşec în întreţinerea flotei sale. Totuşi, aeronava care transporta 181 de persoane - dintre care 179 au murit - efectuase în total 13 zboruri în cele 48 de ore dinaintea accidentului, informează agenţia sud-coreeană Yonhap, citată de Le Figaro.
Această statistică este una deosebit de ridicată, chiar şi în comparaţie cu celelalte cinci companii aeriene din ţară. Avionul a aterizat pe cinci aeroporturi internaţionale în acest timp: Beijing în China, Bangkok în Thailanda, Kota Kinabalu în Malaezia, Nagasaki în Japonia şi Taipei în Taiwan. De asemenea, a fost pe trei aeroporturi sud-coreene: Incheon, Jeju şi Muan.
Pe o bază lunară, rata de operare a Jeju Air depăşeşte cu mult concurenţii săi din peninsula coreeană. În trimestrul al treilea, Jeju Air a operat în medie 418 ore pe aeronavă pe lună, în timp ce Jin Air şi T'Way au operat în medie 371 şi, respectiv, 386 de ore. Dintre companiile aeriene mai cunoscute, Korean Air a înregistrat o medie de 355 de ore, în timp ce Asiana Airlines a avut 335 de ore pentru aeronavele sale.
Song Kyung-hoon, directorul departamentului de asistenţă managerială al Jeju Air, a declarat luni că „este greu de spus că această aeronavă a fost suprautilizată, deoarece întreţinerea regulată este efectuată strict conform programului şi toate reviziile înainte şi după fiecare plecare sunt efectuate cu scrupulozitate”.
Experţii încă încearcă să explice prăbuşirea fatală care a intervenit la 29 decembrie pe aeroportul Muan, cel mai grav accident aerian al Coreei de Sud petrecut pe teritoriul său. Coliziunea cu păsări, defectarea trenului de aterizare, prezenţa unui zid solid la capătul pistei - nicio ipoteză nu a fost exclusă.
- Mike Johnson, reales speaker al Camerei Reprezentanților din SUA, după un vot dramatic
- Atacatorul din New Orleans mai avea un plan demonic, dar nu a apucat să-l implementeze. Ce s-a găsit la el acasă
- Ursula von der Leyen are o pneumonie gravă și a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni
- Miniștrii de Externe din Germania şi Franţa s-au întâlnit cu noul lider al Siriei. Sunt primii diplomați UE...
- Giorgia Meloni îi ia apărarea lui Elon Musk şi vorbeşte despre relaţia sa cu miliardarul. "Este un om genial"
O înregistrare video difuzată de canalul local MBC arată cum avionul, un Boeing 737-800 aparţinând companiei sud-coreene low-cost Jeju Air, aterizează pe burtă pe aeroportul Muan, cu motoarele scoţând fum, înainte de a lovi un zid şi de a lua foc. Din cei 181 de pasageri care călătoreau din Bangkok - 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului - au supravieţuit doar o însoţitoare de bord şi un steward.
Modelul Boeing 737-800, unul dintre cele mai populare din lume
Avioanele Boeing 737-800 au un istoric solid de siguranţă. Avionul implicat în accident, anterior operat de compania Ryanair, a fost livrat către Jeju Air în 2017 şi avea aproximativ 15 ani vechime. Preşedintele interimar al Coreei de Sud, Choi Sang-mok, a ordonat o inspecţie de urgenţă a avioanelor Boeing 737-800 din ţară.
Experţii din industrie consideră că este puţin probabil ca investigaţiile să dezvăluie o problemă de design a avionului, ca motiv pentru care trenul de aterizare nu a fost desfăşurat, având în vedere istoricul său îndelungat de exploatare. Chiar şi în cazul unei defecţiuni hidraulice, piloţii unui Boeing 737-800 pot desfăşura trenul de aterizare manual.
Accidentul a readus în atenţie importanţa siguranţei aviatice şi a întreţinerii aeronavelor, mai ales în contextul utilizării unei flote globale de avioane cu o vechime medie de 13 ani. Investigarea completă a cauzelor ar putea dura mai bine de un an, potrivit experţilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰