Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Băiețel de 9 ani găsit în viață, sub o prelată în pădure, la trei zile după ce a dispărut desculț de acasă

Un băiețel de 9 ani a fost găsit în viață, într-o zonă împădurită din apropierea unui pârâu din Tennessee, SUA, la trei zile după ce a dispărut de acasă desculț și fără haine groase pe el. 

de Ana Maria Ghiarasim

la 19.11.2020 , 09:48

Băiețel de 9 ani găsit în viață, sub o prelată în pădure, la trei zile după ce a dispărut desculț de acasă Băiețel de 9 ani găsit în viață, sub o prelată în pădure, la trei zile după ce a dispărut desculț de acasă - twitter.com/TBInvestigation
  • Copilul a fost găsit în a treia zi de căutări, după ce un membru al echipajului de căutare a zărit o prelată albastră într-o zonă din apropierea unei ape.
  • Jordan a fost găsit înfometat și tremurând de frig, însă ”cu un spirit destul de bun”.

Jordan Gorman a fost găsit după trei zile de căutări disperate, având în vedere condițiile în care copilul dispăruse de acasă. Era desculț și nu avea haine groase pe el, în ciuda temperaturilor tot mai scăzute din ultimele nopți. 

Jordan a fost descoperit de polițiști marți, în jurul orei 15:00, sub un adăpost improvizat dintr-o prelată, destul de aproape de casa lui din Ashland City, Tennessee, a declarat Biroul de Investigații din Tennessee.

"Îi era frig și foame, dar în rest, cu spirit destul de bun!" au anunțat pe Twitter agenții de la Biroul de Investigații din Tennessee. „Ne bucurăm să te vedem, Jordan!”

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Familia sa a spus că Jordan a fugit în pădure după un ceartă cu părinții și a fost văzut ultima dată duminică după-amiază la casa familiei sale din Ashland City, la 30 de minute nord-vest de Nashville.

Copilul a fost găsit în a treia zi de căutări, după ce un membru al echipajului de căutare a zărit o prelată albastră într-o zonă în care nu ar fi trebuit să existe, în mod normal.

„Pe măsură ce m-am apropiat de prelată și am observat că există cineva sub ea, firește că mi-a trecut prin cap cel mai rău lucru posibil. Apoi prelata s-a mișcat și m-am liniștit”, a povestit Mathew Reese, potrivit NBC News.

Jordan a fost evaluat de o echipă medicală și adus înapoi în familie. 

Aaron Hatt, tatăl lui Jordan, a declarat pentru News4 că fiul său are autism. La momentul salvării fiului său, Jordan locuia în Ashland City împreună cu cei doi frați și părinții adoptivi ai acestora, potrivit lui Hatt.

Când Hatt a aflat vestea că fiul său a fugit de acasă, el a spus că a fost șocat pentru că Jordan nu și-ar fi părăsit niciodată sora mai mare, pe Jocelyn.

Hatt a adăugat că a fost ușurat să afle că fiul lui a supraviețuit de unul singur timp de trei zile în pădure. 

„El a fost întotdeauna foarte rezistent și de tip explorator, dar a stat două zile fără jachetă, fără pantofi, fără șosete", a spus Hatt. „Este o nebunie”, a mai spus el.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Băiețel de 9 ani găsit în viață, sub o prelată în pădure, la trei zile după ce a dispărut desculț de acasă