Bill Cosby, în arest la domiciliu după ce a fost găsit vinovat de agresiuni sexuale. Marele comedian riscă până la 30 de ani de închisoare
Actorul Bill Cosby va fi plasat în arest la domiciliu după a fost găsit vinovat la toate cele trei capete de acuzare privind agresiuni sexuale. El riscă să petreacă până la 30 de ani în închisoare.
Actorul Bill Cosby va fi plasat în arest la domiciliu după a fost găsit vinovat la toate cele trei capete de acuzare privind agresiuni sexuale. El riscă să petreacă până la 30 de ani în închisoare, scrie agenţia DPA.
Judecătorul Steven O'Neill a mai decis ca actorul în vârstă de 80 de ani să poarte o brăţară de monitorizare GPS, potrivit documentelor Curţii.
Cosby nu poate părăsi locuinţa din Cheltenham, Pennsylvania, cu excepţia situaţiilor în care are nevoie de tratament şi consultaţii medicale şi pentru a vorbi cu avocaţii.
Juraţii din Norristown, Pennsylvania, l-au găsit pe actor vinovat de agresiune sexuală, miercuri.
Aceasta este prima condamnare a unei celebrităţi de la apariţia mişcării „#MeToo”, în care mai multe persoane au acuzat bărbaţi influenţi de hărţuire sau agresiune sexuală.
Cosby, în vârstă de 80 de ani, cunoscut mai ales ca un tată iubitor, din programul de televiziune „The Cosby Show”, din anii 1980, riscă să petreacă până la 10 ani de închisoare pentru fiecare dintre cele trei dăţi în care a abuzat-o sexual pe Andrea Constand, în vârstă de 45 de ani.
Această condamnare marchează decăderea unei persoane care a fost supranumit „Tatăl Americii”, dar a cărui reputaţie a fost distrusă după ce câteva zeci de femei i-au adus acuzaţii similare de abuz sexual, în incidente care s-ar fi petrecut în urmă cu mai multe decenii.
Sursă: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰