Cadoul lui Putin pentru Medvedev la 60 de ani. L-a decorat cu Ordinul "Pentru merite față de Patrie"
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a decorat pe vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, care împlinește duminică 60 de ani, cu Ordinul Pentru merite față de Patrie, clasa a IV-a, transmite agenția TASS. Prin această distincție, Medvedev devine cavaler deplin al ordinului.
El a fost decorat cu celelalte grade ale ordinului – I, II, III – în 2015, 2005 şi 2020. Conform decretului prezidenţial, Medvedev a fost decorat "pentru contribuţia sa semnificativă la consolidarea statalităţii ruse şi la asigurarea securităţii naţionale a Federaţiei Ruse".
Ordinul "Pentru merite faţă de Patrie" este o distincţie de stat a Federaţiei Ruse. Acesta se acordă pentru merite deosebite legate de consolidarea statalităţii ruse, dezvoltarea socio-economică şi creşterea capacităţii de apărare a ţării, activitatea de cercetare ştiinţifică, dezvoltarea culturii şi artei. În plus, ordinul se acordă pentru realizări sportive remarcabile, precum şi pentru consolidarea păcii, prieteniei şi cooperării între popoare, arată agenţia TASS.
Dmitri Medvedev, care a fost premier şi preşedinte al Rusiei, făcând o rocadă a funcţiilor cu Vladimir Putin între 2008 şi 2012, pentru a-i permite acestuia din urmă să candideze din nou la Kremlin conform Constituţiei, a fost perceput în perioada respectivă ca un reformator, deschis la relaţii bune cu Occidentul. Părând ulterior să-şi fi pierdut din influenţă, a reapărut în forţă la Kremlin după declanşarea războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, când a devenit una dintre cele mai incisive voci ale regimului, cu poziţii profund antioccidentale, îndemnând chiar la atacuri nucleare.
Folosind adesea un limbaj vulgar, el se manifestă în special pe reţelele sociale şi a reuşit să intre într-o polemică de la distanţă inclusiv cu preşedintele american Donald Trump, un alt amator al postărilor online. Trump a spus la începutul lunii august că a ordonat mutarea a două submarine americane "în regiuni potrivite", ca urmare a ameninţărilor lui Medvedev.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰