Campania pentru referendumul din Grecia s-a încheiat prin două mitinguri uriașe
A mai rămas doar o zi până la referendumul care poate hotărî viitorul Greciei în zona euro sau în afara ei. Campania celor două tabere, încheiată prin uriaşe mitinguri la Atena, a lăsat electoratul profund divizat.
A mai rămas doar o zi până la referendumul care poate hotărî viitorul Greciei în zona euro sau în afara ei. Campania celor două tabere, încheiată prin uriaşe mitinguri la Atena, a lăsat electoratul profund divizat.
În faţa Parlamentului din Atena, aproape 25.000 de simpatizanţi ai guvernului şi ai alianţei Syriza şi-au exprimat hotărârea de a vota "NU" la referendum. Invitaţii de onoare au fost premierul Alexis Tsipras şi câţiva miniştri şi alţi demnitari.
Premierul şi-a reluat teza din ultimele zile: un vot negativ la referendum NU va însemna ieşirea din zona euro sau chiar din Uniunea Europeană.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
Manifestanţii s-au arătat convinşi că doar votul pentru NU poate salva ţara de la dezastru.
La mai puţin de un kilometru, susţinătorii votului pentru "Da" s-au regrupat la vechiul stadion olimpic. Mulţimea era ceva mai puţin numeroasă decât la parlament, dar la fel de hotărâtă.
Forţele de ordine s-au mobilizat pentru a separa cele două manifestaţii, dar unele tulburări izolate s-au produs numai în zona mitingului pentru "Nu". Câteva zeci de anarhişti au început să arunce cu pietre şi obiecte diverse în poliţişti, dar aceştia i-au liniştit rapid cu sprayuri iritante şi grenade de şoc.
Între timp, funcţionarii locali din toată ţara au lucrat fără odihnă la amenajarea secţiilor de votare, pentru ca referendumul să se desfăşoare în ordine, deşi a fost pregătit în doar câteva zile. Astăzi, pentru alegătorii greci, este o zi de reflecţie, în care campania şi sondajele sunt interzise.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰