Video Care sunt prețurile în supermarketurile din Bulgaria după trecerea la EURO. Comparație cu acum 2 luni
Atenţie la buget, dacă aveţi drum în Bulgaria! Vecinii de la sud de Dunăre au crescut preţurile, odată cu trecerea la euro. În unele situaţii, cum ar fi la cazare sau taxa de parcare, au menţinut aceeaşi sumă, doar că în euro, nu în leva - practic o scumpire de 100 la sută.
O echipă Observator a comparat preţurile de astăzi cu cele de acum câteva luni.
Ca să nu se mai încurce cu bani mărunţi, când dau restul, comercianţii bulgari au rotunjit preţurile, după trecerea la euro. Bineînţeles, în sus. Diferenţele se simt la cumpărături mai consistente.
La sfârşitul lunii noiembrie, o echipă Observator a umplut un căruciuor într-un supermarket din Ruse.
- 1 bax de apă - 0,59 euro sticla - 3,54 euro
- 1 bax de suc - 4,26 euro
- Carne de porc - 900 grame - 7,6 euro
- 1 bax de bere, 4 bucati - 3,06 euro
- Mere verzi, pungă de 2 kg - 2,55 euro
- Portocale, plasă de 2 kg - 3,01 euro
- Punga cartofi 2,5 kg - 2,04 euro
- Morcovi, 1 kg - 1,78 euro
- Cafea, 250 grame - 7,41 euro
- Detergent lichid, 2,7 litri - 15,28 euro
- Total - 50,5 euro
Totalul a fost atunci a fost de 50 de euro şi cinci cenţi.
Ne-am întors în acelaşi supermarket din Ruse la două luni distanţă faţă de momentul în care a fost făcut experimentul colegilor noştri ca să verificăm dacă există diferenţe de preţuri.
- 1 bax de apă, 0,59 euro sticla - 3,54 euro
- 1 bax de suc - 10,38 euro
- Carne de porc, 900 grame - 7,66 euro
- 1 bax de bere, 4 bucati - 5,28 euro
- Mere verzi, punga de 2 kg - 2,55 euro
- Portocale, plasa de 2 kg - 3,01 euro
- Punga cartofi 2,5 kg - 2,55 euro
- Morcovi, 1 kg - 1,78 euro
- Cafea, 250 grame - 7,41 euro
- Detergent lichid, 2,7 litri - 13,65 euro
- Total: 57,56 euro
Scumpirile în supermarketuri se văd mai ales la cafea şi alcool. Creşteri şi mai mari sunt la micile magazine de cartier.
Până la 1 februarie încă se mai poate plăti cu leva, în Bulgaria. Comercianţii sunt obligaţi să dea rest în euro, dar la micile magazine regulile se aplică mai relaxat.
Bulgarii încearcă însă să ţină fenomenul sub control. Legea nu le permite comercianţilor să mărească semnificativ preţurile fără să ofere justificări.
Cetăţenii sunt încurajaţi să reclame abuzurile. Cât despre rotunjirile din supermarket, autorităţile spun că n-au legătură cu trecerea la euro.
De la începutul anului, au fost peste 70 de sesizări care s-au finalizat cu amenzi aplicate comercianţilor pentru creşteri nejutificate de preţ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰