Video Vremea rea a pus stăpânire pe întreagă Europă. Inundaţii în Franţa şi avalanşe în Alpi
Vreme rea este, de altfel, în întreaga Europa. Patru departamente din Franța sunt sub cod roșu de inundații, în timp ce în Alpi, avalanșele ucigașe au transformat stațiunile de lux în capcane mortale pentru turişti şi locuitori. Iarna a pus stăpânire şi pe Italia, Grecia și Bulgaria.
Furtuna Pedro, botezată de meteorologii francezi, este aşteptată să lovească vestul și centrul continentului. Franţa încă nu şi-a revenit după furtunile repetate care au adus precipitaţii record. În sud situaţia e extrem de gravă. Sunt zone unde se mai văd doar vârfurile copacilor, iar oamenii sunt nevoiţi să aştepte bărci sau tractoare pentru a circula. Regiunea Angers este în alertă din cauza creșterii nivelului râului Loara, şi nici Parisul nu este în siguranță. Chiar înainte de vârful furtunii, Sena a început deja să inunde cheiurile, iar autoritățile au închis preventiv zonele de promenadă.
Două avalanșe majore produse în Alpii Francezi au ucis trei persoane
Două avalanșe majore produse în Alpii Francezi au ucis trei persoane. Şi în Alpii Italieni, o avalanșa a înghiţit la propriu o parte din regiunea Valle d'Aosta. În imaginile surprinse de un schior se observă oamenii disperaţi care încearca să fugă din calea avalanşei. Regiunile Lombardia, Veneto și Trentino sunt sub cod de ninsoare, iar sate întregi sunt rupte de lume. În timp ce furtunile recente au măturat țărmurile sudice ale Italiei, n Calabria și Sicilia marea furioasă aduce la mal trupurile neînsufleţite ale unor naufragii.
Şi în Elveția riscul de avalanșă a fost ridicat la gradul maxim: 5 din 5. În stațiunea Bardonecchia, autoritățile au început deja evacuările și au închis drumurile de acces. Stratul de zăpadă depășește pe alocuri doi metri, iar ninsorile nu se opresc. Aerul rece și zăpada au pus stăpânire şi pe Grecia. Frontul de vreme severă şi furtunile recente au afectat insulele Creta și Chios, precum și regiunea Epir. Oamenii au pierdut culturile întregi de măslini şi portocali.
În Germania, un şofer român a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu TIR-ul pe o autostradă acoperită cu polei din apropiere de Hamburg. Frontul de aer rece nu va ocoli nici Bulgaria și Serbia. Ambele sunt sub cod portocaliu de ninsori și viscol. Nici continentul american, nu scapă de ninsorile abundente. În Lake Tahoe, Nevada este in desfăşurare o operațiune de căutare, după ce 10 persoane au fost surprinse de o avalanşă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰