Video Case trase la imprimantă 3D, în Statele Unite. Cum arată locuințele viitorului
Viitorul sună bine. Cea mai mare imprimantă 3D din lume a fost inaugurată în Statele Unite ale Americii! Dispozitivul minune va contribui la construirea a zeci de mii de case pentru oameni nevoiaşi, care nu dispun de o locuinţă. Fabrica viitorului, aşa cum o mai numesc dezvoltatorii, combină inteligenţa artificială cu calculul matematic.
Fabrica viitorului 1.0 - aşa cum o mai numesc dezvoltatorii - a fost construită în campusul Universităţii din Maine şi consumă până la cinci sute de kilograme de materie primă pe oră. Îşi propune să demonstreze în faţa întregii lumi cum, cu ajutorul tehnologiei 3D, pot fi construite locuințe la prețuri accesibile. De o mare parte dintre ele vor beneficia zeci de mii de persoane care nu dispun de un acoperiş deasupra capului.
- Habib Dagher, Universitatea din Maine: Până în 2030, statul Maine are nevoie de peste 80.000 de locuințe pentru persoanele cu venituri mici. Chiar dacă am avea banii necesari, nu avem suficienți oameni care să le construiască.
Nu este doar o simplă imprimantă 3D, ci un întreg sistem, care îi va ajuta pe dezvoltatori să clădească, cărămidă cu cărămidă, viitorul.
- Habib Dagher, Universitatea din Maine: Vom folosi această imprimantă pentru a dezvolta tehnologii, pentru a eșua rapid, ieftin și apoi pentru a folosi ceea ce am învățat aici să construim fabrica viitorului.
- "Mi se pare o porcărie! Cancer curat!" Somon vegan în curând în magazine prin tehnologia 3D. Are în compoziţie...
- O companie din Japonia a creat un prototip de casă cu o imprimantă 3D. La cât ajunge preţul unei astfel de locuinţe
- Preparatele printate 3D, inovaţie culinară. Care sunt primele produse comestibile create de o imprimantă
- Prima rachetă făcută la imprimantă 3D nu a reușit să ajungă în spațiu, deși a prins viteza de 1.999 km/h
Imprimanta viitorului poate genera obiecte din ce în ce mai rigide şi mai mari
- Habib Dagher, Universitatea din Maine: Dispozitivul poate imprima piese de 30 de metri lungime, 9 metri lățime și 5 metri înălțime.
Noua creaţie mai aduce un plus - şi anume tehnologia de tipărire 3D cu materiale reciclabile. În cazul în care nu sunt mulţumiţi, viitorii proprietari îşi vor putea remodela şi şlefui locuinţele după bunul plac. Vor putea reimprima piesele 3D ori de câte ori îşi doresc.
Statisticile arată că aproximativ 37% din emisiile globale cu efect de seră provin de pe urma activităţilor din domeniul construcţiei. Iar asta din cauza unor materiale des utilizate în acest sector, bogate în carbon, cum ar fi cimentul, oţelul sau aluminiul.
Imprimanta Universităţii din Maine nu este însă singura invenţie care a stârnit interes
Această imprimantă 3D din China poate genera peste 300 de forme diferite de ciocolată. Dispozitivul imprimă obiecte din ciocolată tridimensionale şi este dedicat atât profesioniștilor, cât și cofetarilor amatori. Însă, funcționează doar cu anumite tipuri de ciocolată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰