Video Ce urmează după ce Erdogan a anunţat că Turcia nu se mai opune aderării Suediei. Reacţia Ungariei
Ucraina, mai aproape de NATO. Este laitmotivul summitului care a început, în urmă cu puţin timp, la Vilnius, într-un moment critic pentru securitatea euroatlantică. Un summit, aşadar, cu mize importante inclusiv pentru România în ceea ce priveşte politica externă şi securitatea. Între timp, aderarea Suediei a fost tranşată aseară şi are nevoie doar de ratificarea Turciei.
Aderarea Suediei la NATO a fost tranşată după discuţii interminabile. Turcia nu mai blochează aderarea Suediei la Alianţă şi urmează ca Parlamentul de la Ankara să ratifice acest acord, iar lucrurile trec de la partea politică, la partea tehnică. Invitaţia pentru Suedia şi Finlanda a fost lansată la summit-ul de la Madrid, iar Finlanda este deja parte a Alianţei. O dată cu intrarea Finlandei în NATO s-a dublat graniţa Alianţei cu Rusia.
Fiecare centimetru pătrat al teritoriului NATO va fi apărat
Pe masa discuţiilor se află războiul trecut, la fel ca şi anul trecut la Madrid. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, spunea că Alianţa continuă să susţină Ucraina. Va ajunge la Vilnius, în cursul zilei de astăzi, şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Va participa la o cină informală cu şefii de stat, iar mâine va fi prezent la discuţii pentru că va fi lansat un consiliu NATO-Ucraina, ceea ce înseamnă că se va trece la următorul nivel al discuţiilor politice. Deja nu se mai vorbeşte despre "dacă Ucraina va intra în NATO", ci se vorbeşte despre momentul în care se va întâmpla acest lucru. Unii lideri din NATO susţin că acest lucru ar trebui să se întâmple acum, alţii sunt de părere că ar trebui să aibă loc după încheierea conflictului cu Rusia.
Astăzi, liderii NATO vor aproba planurile regionale de apărare, vor trece de la discuţiile politice la cele concrete. Ceea ce înseamnă că fiecare centimetru pătrat al teritoriului NATO va fi apărat. 300.000 de militari sub comanda directă a NATO sunt gata să intervină, iar numărul acestora poate creşte până la 500.000.
- "Am decis să livrăm Ucrainei rachete care să permită lovituri în profunzime". Ce arme trimit Franţa şi...
- Rusia ameninţă Europa cu "consecinţe catastrofale" dacă războiul din Ucraina escaladează. Totul depinde de...
- Summit NATO istoric. Ce obţine Ucraina la Vilnius: Garanții de securitate în stil israelian şi un consiliu...
Szijjiarto: Ratificarea de către Ungaria a aderării Suediei la NATO, "doar o chestiune tehnică"
Ungaria, care nu a ratificat încă aderarea Suediei la NATO, a dat marţi un semnal pozitiv, prin vocea ministrului de externe Peter Szijjarto, după un semnal în aceiaşi direcţie oferit luni de Turcia, transmit AFP şi MTI. "Guvernul susţine aderarea Stockholmului la alianţa atlantică şi de aceea am trimis o propunere relevantă către parlament în urmă cu câteva luni. (...) Încheierea procesului de ratificare este acum doar o chestiune tehnică", a scris şeful diplomaţiei ungare pe contul său de Facebook, înainte de a decola către Vilnius, unde va participa la summitul NATO din 11 şi 12 iulie.
Szijjarto a apreciat totodată că, în afara aderării Suediei la NATO, un alt punct important pe agenda reuniunii îl va construi războiul din Ucraina. "Poziţia Ungariei este clară: pacea trebuie încheiată în Ucraina cât mai curând posibil pentru a salva vieţi", a mai scris şeful diplomaţiei ungare pe Facebook. Parlamentul Ungariei şi-a încheiat vineri sesiunea extraordinară de vară, dar nu este exclus ca în zilele următoare să convoace o nouă şedinţă pentru a trece la vot. Premierul naţionalist Viktor Orban, un apropiat al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, şi-a anunţat săptămâna trecută "sprijinul" pentru candidatura Suediei, promiţând "să nu tergiverseze" dacă Ankara îşi va schimba poziţia.
Pentru a-şi justifica tergiversarea, guvernul ungar a denunţat în repetate rânduri politica de "denigrare" a Suediei, acuzată că critică încălcările statului de drept ale Budapestei şi că "îşi foloseşte influenţa politică" la Bruxelles "pentru a dăuna intereselor ungare". Şi în cazul Finlandei, Ungaria a dat undă verde cu întârziere, aşteptând până la sfârşitul lunii martie, imediat după ce Ankara a luat o decizie similară.
Suedia şi Finlanda şi-au anunţat în mai 2022, în urma invaziei ruse a Ucrainei, candidatura lor pentru NATO. După zeci de ani de neutralitate, apoi de nealiniere militară de la sfârşitul Războiului Rece, cele două ţări nordice au considerat ca fiind învechit echilibrul de securitate născut în urma căderii URSS, şi au decis că este indispensabil să beneficieze de pactul de protecţie reciprocă oferit de alianţa nord-atlantică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰