Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cea mai mare operaţiune medicală din istoria SUA a început. Primele 3 milioane de doze de vaccin anti-Covid sunt în drum spre centrele de vaccinare

Începutul sfârşitului pandemiei e tot mai aproape. Cea mai mare operaţiune medicală din istoria SUA a început în urmă cu câteva ore. Primele trei milioane de doze de vaccin sunt în drum spre centrele de vaccinare. Iar viteza cu care s-au desfăşurat toate, de la fabricaţie, distribuţie, până la administrare, e deja un record. Ţările din Uniunea Europeană, printre care şi România, mai au de aşteptat. Vaccinul de la Pfizer ar trebui să fie aprobat aici până la sfârşitul acestei luni.

de Redactia Observator

la 13.12.2020 , 21:34

  • În SUA, primele trei milioane de doze de vaccin anti-Covid au plecat spre centrele de vaccinare
  • Operaţiunea are numele de "Warp Speed", fiind inspirat din "Războiul Stelelor"

În Michigan, la fabrica Pfizer, operaţiunea Warp-Speed este în plină desfăşurare. 3 milioane de doze pleacă în toate colţurile ţării. 

Operaţiunea este extrem de sensibilă şi rapidă. Numele "Warp Speed" este inspirat din "Războiul Stelelor". Pentru că războiul împotriva virusului trebuie să se desfăşoare mai rapid decât viteza luminii.

Gustave Perna, coordonatorul Operatiunii Warp Speed: 145 de centre din toate statele vor primi vaccinul luni, alte 425 marţi, iar ultimele 66 miercuri. Cutiile sunt pregătite şi umplute cu vaccinuri, cu atenţie deosebită acordată controlului calităţii.

Vezi și

Operaţiunea este una de prioritate zero. Avioanele care transportă vaccinul au întâietate la plecare, la fel şi accesul camioanelor în aeroport. Transportul este asigurat de firme private, dar supravegheat de armată. Serul trebuie păstrat la minus 70 grade, în gheaţă carbonică, până ajunge la destinaţie, pentru a fi sigur şi eficient. 

Stephen Hahn, preşedintele FDA: Acest vaccin întruneşte standardele riguroase privind calitatea, siguranţa şi eficienţa impuse de Agenţia Americană a Medicamentului. Rezultatele au fost singurele criterii luate în calcul de Agenţie în luarea deciziei. Am acţionat rapid ca urmare a gravităţii acestei pandemii nu ca urmare a presiunilor externe. 

Precizarea era mai mult decât necesară. Presa internaţională vuieşte că aprobarea a fost dată pe repede înainte pentru beneficiul politic al lui Donald Trump. În toată lumea, autorităţile organizează campanii pentru a creşte încrederea publicului în acest vaccin şi numeroşi politicieni au promis că se vor imuniza în faţa camerelor. Principala sursă de neîncredere a publicului vine din rapiditatea cu care aceste seruri au fost dezvoltate. 

Octavian Jurma, medic epidemiolog: Noua tehnologie care stă la baza vaccinului de la Pfizer şi Moderna este revoluţionară şi este un vaccin mai sigur decât tehnologiile folosite anterior care şi alea erau foarte sigure. Răspunsul pe care îl produce este foarte bun, deci în multe cazuri este mai bun decât infecţia cu virusul.

Care este situaţia în Europa

În Uniunea Europeană, data crucială este 29 decembrie, când Agenţia Europeană a Medicamentului ar trebui să se pronunţe asupra siguranţei şi eficienţei vaccinului în vederea aprobării. 

Stefan de Keersmaecker, purtător de cuvânt Comisia Europeană: Agenţia Europeană a Medicamentului este o agenţie independentă şi îşi ia tot timpul de care are nevoie pentru a-şi face o părere asupra eficienţei, siguranţei vaccinului. Până cel mai târziu 29 decembrie aşteptăm ca EMA să se pronunţe asupra acestui vaccin, Pfizer.

Pe continent, situaţia sanitară rămâne gravă. Germania intră de miercuri într-o nouă carantină. Şcolile şi magazinele neesenţiale se vor închide până pe 10 ianuarie, iar angajatorilor li s-a cerut să permită lucrul de acasă.

În Franţa se încearcă, în premieră, o acţiune de testare în masă, în condiţiile în care numărul de cazuri a început din nou să crească. Populaţia din două oraşe, Le Havre şi Charleville-Mézières, va putea să se testeze gratuit în următoarele cinci zile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Cea mai mare operaţiune medicală din istoria SUA a început. Primele 3 milioane de doze de vaccin anti-Covid sunt în drum spre centrele de vaccinare