Cel puţin 3 persoane au murit, iar alte 3 sunt date dispărute după o alunecare de teren în Alaska
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte trei sunt date dispărute, după o alunecare de teren produsă pe o porţiune din zona unei comunităţi insulare din sud-estul statului american Alaska, scrie Agerpres.
Un versant abrupt şi împădurit a cedat luni seară de-a lungul unei porţiuni de coastă a autostrăzii Zimovia din Wrangell, Alaska, o comunitate pescărească şi de exploatare forestieră cu aproximativ 2.000 de locuitori, situată la 250 de kilometri sud de Juneau, capitala statului, au declarat oficialii. De asemenea, o persoană a fost rănită.
Alunecarea de teren s-a produs după o furtună puternică
Prăbuşirea versantului muntelui a survenit unei furtuni care a măturat în ultimele zile sud-estul statului Alaska, însoţită de ploi abundente şi vânturi puternice, saturând solul şi sporind riscul de producere a unor alunecări de teren în regiune, potrivit lui Shannon McCarthy, purtătoare de cuvânt a Departamentului pentru Transporturi din acest stat.
Cascada de noroi şi de resturi de copaci a lovit trei case şi a îngropat o porţiune de 152 de metri din carosabil, potrivit oficialilor care au informat jurnaliştii, marţi, într-un briefing online.
- Momentul în care un minor se izbeşte de o troiţă cu maşina furată, în Suceava. Îşi pune apoi mâinile în...
- Scurgere uriaşă de petrol în Golful Mexic. Peste 4,1 milioane de litri au contaminat zona
- Ultimele clipe din viaţa Giuliei, tânăra ucisă cu 20 de lovituri de cuţit de iubitul ei. Filmul atacului cumplit...
Personalul de urgenţă a găsit corpul unei tinere în cadrul unor operaţiuni iniţiale de căutare a supravieţuitorilor efectuate luni seară, iar o femeie a fost salvată de sub resturi marţi dimineaţă. Starea ei este bună, a declarat Austin McDaniel, purtător de cuvânt al Departamentului pentru Siguranţa Publică.
Ulterior, în cursul zilei de marţi, alte două cadavre au fost găsite în zonă, a indicat McDaniel într-un comunicat.
Alte trei persoane - doi minori şi un adult - au fost date dispărute după ce căutările de marţi s-au încheiat, a precizat el.
Operaţiunile de salvare au fost suspendate în cursul nopţii, în timp ce geologii au evaluat riscul de producere a unei alte alunecări de teren în zonă. Porţiuni din zona în care s-a produs alunecarea au fost considerate marţi suficient de stabile pentru reluarea căutărilor.
Cel puţin 30 de persoane au fost evacuate
În cadrul căutărilor au fost, de asemenea, desfăşurate avioane şi drone. Se estimează că 20 până la 30 de locuitori din vecinătatea locului în care s-a produs alunecarea au fost evacuaţi, a declarat Mason Villarma, managerul interimar al districtului.
Comunitatea Wrangell, fondată în secolul al XIX-lea de ruşi într-o regiune locuită de secole de populaţia nativă Tlingit şi de strămoşii acestora, este situată pe vârful nordic al insulei Wrangell din regiunea Panhandle din Alaska.
Localitatea Wrangell este conectată de alte oraşe din sud-estul statului Alaska prin feribot şi avion. Drumul său principal este autostrada Zimovia, care traversează zona de vest a insulei şi se întinde pe 14 mile. Alunecarea de teren s-a produs la mila 11, ceea ce a condus la suspendarea circulaţiei pe autostradă pe o distanţă de 5 mile.
Conform lui McCarthy, mai multe alunecări de teren s-au produs pe insula Prince of Wales, la sud de Wrangell, însă nu au fost raportate victime.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰