Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cele mai mari proteste din China de la Piața Tiananmen, înăbușite în forță. Regimul lui Xi Jinping nu renunță la politica de "zero cazuri" Covid

Protestele din China au fost înăbuşite în forţa de regimul comunist. Zeci de mii de poliţişti au fost mobilizaţi pe străzi, iar oricine îndrăzneşte să se mai revolte, este reţinut şi condus la secţie. Oamenii sunt opriţi pe străzi şi controlaţi în telefoane, iar postările pe reţelel sociale sunt cenzurate. Cel puţin un manifestant a fost reţinut, însă numărul arestărilor ar putea fi mult mai mare. În faţa protestelor, cele mai mari din ultimii peste 30 de ani, oficialii de la Beijing rămân pe poziţii. Nu vor să renunţe la politica Zero Covid, care obligă oamenii să respecte măsuri drastice de carantină.  

de Redactia Observator

la 29.11.2022 , 20:59

"Xi Jinping, dă-ţi demisia! PPC, pleacă!" 

"Nu ne furaţi!"

Sunt scandări incredibile pe care nimeni nu le credea posibile în China. Iar regimul de la Beijing vrea să le reducă la tăcere cu orice preţ. După patru zile de furie şi proteste nemaivăzute aici de la revoluţia studenţească din Piaţa Tienanmen, autorităţiele comuniste au mobilizat zeci de mii de poliţişti în toate oraşele răsculate. 

Vezi și

Jandarmii opresc oamenii pe străzi sau în mijloacele de transport în comun şi le verifică telefoanele. Caută orice dovadă care ar indica faptul că au filmat protestele şi violenţele. Cei găsiţi vinovaţi sunt duşi la secţie. Critica în public a Partidului Comunist este pedepsită cu închisoarea. Este soarta pe care o vor avea şi aceşti manifestanţi din Shanghai, bătuţi cu bastoanele şi târâţi în dubele poliţiei.

Pe acelaşi subiect

Proteste anti-Covid au devenit o opoziție la adresa lui Xi Jinping

Începute ca o revoltă faţă de măsurile anti-Covid, la capătul a trei ani de restricţii drastice, protestele s-au transformat rapid în manifestaţii de contestare a regimului lui Xi Jinping. Scânteia revoltei a fost moartea a zece oameni într-un incendiu. Ar fi putut fi salvaţi, dar erau în carantină în clădire. Azi, un bărbat din Shenzen, infectat în cea mai mare piaţă de electronice din lume, a fost dus în arest după ce a îndrăznit să spună că nu vrea să stea în carantină. 

Locuitorii din Hong Kong încă îndrăznesc să iasă în stradă. Au foi albe în mâini, simbol al cenzurii şi terorii. 

De la Bucureşti, unde participă la ministeriala NATO, Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a apărat fermdreptul chinezilor de a protesta.  

Antony Blinken, secretarul de stat al SUA: "În ceea ce priveşte protestele... Protestele pe care le vedem în China, protestele pe care le vedem, din diferite motive, în Iran şi în alte locuri. Poziţia noastră e aceeaşi peste tot. Noi sprijinim drepturile oamenilor de oriunde să protesteze paşnic şi să-şi exprime îngrijorările, frustrările." 

Cea mai vehementă reacţie a avut-o Marea Britanie, după ce un jurnalist BBC a fost agresat de forţele de ordine chineze. 

Rishi Sunak, premierul Marii Britanii: "Vreau să fim clari, aşa-numita epocă de aur s-a terminat, alături de ideea naivă că schimburile comerciale vor duce automat la reformă politică şi socială." 

Manifestaţiile au cuprins peste 20 de oraşe din China, inclusiv capitala Beijing. O sfidare fără precedent la adresa regimului lui Xi Jinping, proaspăt reales pentru un al treilea mandat în fruntea ţării. 

În faţa nemulţumirii populare faţă de controlul rigid al vieţii cetăţenilor, guvernul de la Beijing a relaxat o parte din măsurile de carantină. Dar a subliniat că nu va renunţa la politica Zero Covid. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Cele mai mari proteste din China de la Piața Tiananmen, înăbușite în forță. Regimul lui Xi Jinping nu renunță la politica de "zero cazuri" Covid