Video Chido, cel mai puternic ciclon din ultimul secol, a devastat arhipelagul francez Mayotte. Numărul morților ar putea ajunge la o mie
Vremea îşi arată forţa în întreaga lume! Arhipelagul francez Mayotte a fost măturat de cel mai puternic ciclon din ultimul secol. Autorităţile se tem de ce e mai rău. Spun că numărul morţilor ar putea ajunge la o mie de persoane. Imagini apocaliptice vin şi din California. O tornadă de proporţii a rănit oameni, a doborât copaci, stâlpi de electricitate şi a rasturnat numeroase maşini.
Chido, cel mai puternic ciclon din ultimul secol, a devastat arhipelagul francez Mayotte, din Oceanul Indian. Imaginile sunt de-a dreptul apocaliptice.
Copaci căzuţi oriunde vezi cu ochii şi mormane de bărci aduse la ţărm.
Vântul a bătut cu o forţă nemaivăzută - atât de tare încât nici casele nu au mai fost sigure pentru adăpost. Rafalele au atins 230 de kilometri pe oră. Oamenii s-au ascuns de frică... sub mese.
- Toate obloanele au fost smulse, iar ferestrele au fost sparte. Ne-am refugiat la etaj. Din păcate, nici uşile nu au rezistat. De asemenea, şi tavanul s-a prăbuşit.
- România, lovită de un ciclon polar. Zonele unde ninge consistent şi temperaturile scad dramatic
- Un american a cheltuit 1,25 milioane de dolari pentru o casă care să reziste la uraganul Milton. "Nu mă evacuez,...
- SUA, sub ameninţarea celei mai grave furtuni din ultimii 100 de ani. 6 milioane de americani au fost evacuaţi din...
- Ucrainenii pretind că au ucis şi rănit 30 de soldaţi nord-coreeni în Kursk. Imaginile publicate nu sunt însă...
- "E ca şi cum o bombă atomică a căzut pe Mayotte". Ciclonul Chido a devastat un teritoriu francez din Oceanul...
- Am simţit cum se zguduie pereţii. Copacii au căzut pe acoperiş, iar tavanul din sufragerie s-a prăbuşit, la fel şi cel din dormitorul fiului nostru.
Numărul morților ar putea ajunge la o mie
Autorităţile se tem de ce e mai rău. Spun că numărul morţilor ar putea ajunge la o mie. Armata franceză a trimis de urgenţă un avion cu ajutoare.
Pagube semnificative au fost raportate şi în vecinătăţi, în Insulele Comore şi Madagascar. Au fost confirmaţi oficial însă doar 14 morţi şi 250 de răniţi.
Aflat în Corsica, Papa Francisc, a transmis şi el un mesaj: Domnul să ne dea tuturor pace şi ne rugăm pentru victimele ciclonului care a lovit arhipelagul Mayotte.
Ciclonul tropical s-a mutat acum pe coasta de est a Africii şi ar putea face ravagii în Mozambic.
O tornadă a devastat orăşelul Scotts Valley, în California
Natura s-a dezlănţuit şi în statul american California. O tornadă a şters de pe faţa pământului orăşelul Scotts Valley. Vijelia nu a cruţat pe nimeni. Cinci oameni au fost răniţi, iar mai multe semne de circulaţie, copaci şi stâlpi de curent au fost puşi la pământ.
Zeci de maşini au fost şi ele întoarse cu susul în jos de furia vremii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰