Observator » Ştiri externe » Cinci muncitori morți în Sicilia, într-o staţie de epurare. Bărbații ar fi inhalat sulfură de hidrogen

Cinci muncitori morți în Sicilia, într-o staţie de epurare. Bărbații ar fi inhalat sulfură de hidrogen

Cinci muncitori morți în Sicilia, într-o staţie de epurare. Bărbații ar fi inhalat sulfură de hidrogen Cinci muncitori morți în Sicilia, într-o staţie de epurare. Bărbații ar fi inhalat sulfură de hidrogen - Vigili del Fuoco
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 07.05.2024, 07:35 | Modificat la 07.05.2024, 07:32

Tragedie în Italia. Cinci muncitori au murit luni în Sicilia, după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Cinci muncitori au murit, iar un al şaselea a fost intubat şi transportat la spital”, a confirmat AFP primarul comunei, Giovanni di Giacinto.

Pompierii au scos afară şase persoane, însă pentru cinci dintre ele era deja prea târziu și au fost declarate moarte. Un muncitor era teafăr, au anunţat ei pe X.

Potrivit lui Giovanni di Giacinto, muncitorii ar fi respirat sulfură de hidrogen, un gaz natural prezent în instalaţii de tratare a deşeurilor, toxic în concentraţii mari. 

Articolul continuă după reclamă

O concentraţie mare a acestui gaz poate provoca probleme respiratorii, convulsii, comă şi moarte.

Accidente mortale la locul de muncă se țin lanț în Italia

Accidente mortale la locul de muncă ţin cu regularitate prima pagină în presa italiană şi se află în centrul unei dezbateri pe tema prevenirii riscurilor.

În aprilie, şapte muncitori au murit într-o explozie, în incinta unei centrale hidroelectrice, în apropiere de Bologna (nord). În februarie, surparea unei structuri de beton pe şantierul de construcţie a unui supermarket, la Florenţa, s-a soldat cu cinci morţi.

Pe acelaşi subiect