Video Concluziile summitului NATO de la Washington. Alianţa se pregăteşte pentru un conflict direct cu Rusia
Putin nu va putea supravieţui războiului din Ucraina. Este concluzia administraţiei americane după summit-ul aniversar de la Washington. Deciziile luate de liderii NATO arată că Alianţa se pregăteşte pentru un conflict direct cu Rusia, dar şi pentru eventuale tensiuni venite dinspre China sau Iran. României i-a fost promisă securitate sporită la Marea Neagră şi înlocuirea urgentă a sistemului Patriot pe care îl donăm Ucrainei.
Una dintre cele mai importante decizii pentru România este înfiinţarea coridorului militar între ţara noastră, Grecia şi Bulgaria, care va lega Salonic și Alexandroupolis de Varna și Constanța. Se vor crea astfel rute de aprovizionare rutiere și feroviare între cele trei ţări, prin care, în cazul unui conflict pe scară largă, militarii şi armamanetul vor putea fi transportate rapid. Este însă nevoie de investiţii serioase în infrastructură, iar speranţa ministrului Apărării este că NATO ne va ajuta şi aici.
"Această decizie urmează să fie susţinută ulterior de alte decizii care ţin de asigurarea inclusiv a resurselor necesare implementării acestui lucru. Dar este foarte bine că am obţinut acest coridor şi aprobarea pentru acest coridor pentru că el va fi un coridor de relevanţă NATO", a declarat Angel Tîlvăr, ministrul Apărării.
NATO are în vedere crearea a 5 coridore de mobilitate militară
NATO are în vedere crearea a 5 coridore de mobilitate militară, pentru a facilita transferul trupelor americane și a tehnicii de luptă pe linia frontului, în cazul unui război terestru. Tot la Washington, România şi Bulgaria au semnat înfiinţarea Comandamentului Regional pentru Forțe Speciale din regiune. Decizia vine după ce în declaraţia finală a summitului NATO, Marea Neagră este menționată de trei ori, ca obiectiv strategic.
- Reacţia ruşilor la gafele comise de Biden. Kremlinul, supărat că Putin a fost numit "un nebun criminal" de...
- Cum s-a încheiat summitul NATO, "bântuit" de vârsta şi gafele lui Biden
- Putin nu va putea supravieţui războiului din Ucraina, avertizează Casa Albă
- Macron și Jill Biden s-au ținut de mână la Casa Albă. Imaginile devenite virale
Aliaţii au decis şi mutarea mai multor sisteme antiaeriene în Flancul Estic, lucru esenţial pentru ţara noastră care împarte o graniţă pe 650 de kilometri cu Ucraina. Cel de-al 75-lea summit NATO s-a încheiat cu aprobarea Pactului pentru Ucraina prin care statele membre se angajează să facă totul pentru ca preşedintele Zelenski să se poată apăra şi să-şi recupereze teritoriul ocupat de Rusia.
Volodimir Zelenski a multumit Alianţei pentru tot sprijinul
"Aliaţii au acceptat să lanseze programul NATO de securitate, asistenţă şi antrenament pentru Ucraina, cu un centru de comandă în Germania şi un hub logistic în partea de est a alianţei cu aproape 700 de persoane. NATO va coordona antrenamentul forţelor ucrainene în centrele din ţările aliate, va plănui şi coordona provizia cu donaţii, va gestiona transferul şi repararea echipamentului şi va oferi ajutor de lungă durată pentru dezvoltarea forţelor ucrainene", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.
Volodimir Zelenski a multumit Alianţei pentru tot sprijinul. Are însă şi un regret, nu a primit permisiunea de a ataca Rusia cu armele pe care le primeşte din Occident, o linie roşie pe care statele membre nu vor încă să o încalce pentru a nu înfuria şi mai mult Moscova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰