Video Coppola a ajuns să-şi vândă lucrurile din casă. Eşecul ultimului film l-a adus în pragul falimentului
Regizorul Francis Ford Coppola scoate la licitaţie o colecţie personală de ceasuri de lux. Motivul este unul cât se poate de omenesc: regizorul în vârstă de 86 de ani vrea să evite falimentul.
Cea mai scumpă piesă din colecţie ajunge la aproape un milion de dolari, potrivit evaluatorilor. Cu banii pe care îi va câştiga, Francis Coppola vrea să-şi finanţeze proiectele la care lucrează şi să mai atenueze din pierderi.
Ultimul său film, Megalopolis, a costat 100 de milioane de dolari, însă a avut încasări de doar 14 milioane. The Hollywood Reporter a scris că filmul este "neconvingător şi supraîncărcat, deseori derutant şi mult prea vorbăreţ, (...) dar este, totodată, adesea amuzant, jucăuş, orbitor din punct de vedere vizual şi iluminat de o speranţă emoţionantă pentru umanitate".
"Filmul este serios deconcertant, mai ales dacă te aştepţi la o ultimă capodoperă a lui Coppola", a scris Le Monde. Fără perdea, revista franceză Telerama a scris că filmul este o "catastrofă", iar Libération l-a descris drept "un film peplum retrofuturist lipsit de sens şi ambiguu", care i-a lăsat "uluiţi" pe corespondenţii săi speciali.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰